Se vorbeşte zilnic de baroni locali şi de metodele pe care le aplică să îşi facă averi, în timp consolidând cercul de relaţii şi influenţă pentru protecţia acestora.
În acest material vă prezentăm un caz tipic românesc, în care un conducător al partidului de guvernământ – PSD – reuşeşte de peste doi ani să ţină la sertar dosarul în care este cercetat pentru evaziune fiscală.
Totul a început în anul 2012, când acţionar şi administrator al firmei SC PROINDPEST SRL cu sediul în Călăraşi era secretarul executiv al PSD, Diaconu Virgil, la vremea respectivă doar un băgător de seamă în partid, dar cu aspiraţii foarte mari. Nu a contat cine a fost şeful PSD local, el s-a pus bine cu acesta, lustruind bastoane la greu. A încercat tot timpul să dezbine conducerea locală a partidului, cu speranţa că în scurt timp va fi preşedintele organizaţiei locale.
A prejudiciat bugetul statului cu 9 miliarde de lei vechi, dar stă comod, în continuare, pe un scaun plătit din bani publici. Consilier al prefectului, fost şef la OPC, actual secretar executiv al PSD, ex. pretendent al funcţiei de primar. Garda Financiară Călăraşi a constatat „țeapa” dată de administratorul Prodindpest, dar a fost ţinută departe de ochii presei. Valoarea totală a prejudiciului este de 945 109 de lei, însemnând TVA nedeclarat (567 065 de lei) şi impozit pe profit (378 044 de lei). Procesul verbal de constatare a fost înaintat Tribunalului Călăraşi, la data de 05.05.2012, după ce această instituţie a hotărât sesizarea organelor de control, la data de 4 octombrie 2011, în urma procedurii insolvenței, existând indicii de înşelătorie şi bancrută frauduloasă, scrie site-ul www.realincalarasi.ro.
Deşi a trecut mult timp de când foştii administratori şi asociaţi ai SC PRODINDPEST SRL sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune şi bancrută frauduloasă, în dosarele 5541/P/2011 şi 250/P/2012, cercetările penale se desfăşoară extrem de greu.
Până în prezent au fost audiaţi, în calitate de făptuitori, Diaconu Virgiliu, respectiv Creţu Daniela, dar şi Tudorache Ioan, un bătrân analfabet, bolnav de TBC, al cărui venit total este doar de 320 de lei.
Acesta a susţinut verbal, în faţa instanţei, că a fost păcălit să semneze preluarea firmei Prodinpest, că nu cunoaşte analfabetul, (fiind testat chiar în sala de judecată, dacă ştie literele alfabetului), şi a fost învăţat doar să „semneze”, nu să şi scrie.
Bătrânul a mărturisit instanţei ca, a crezut că va primi 200 de lei pe lună şi locuinţă socială, nicidecum că va fi citat la Poliţie, ori anchetat pentru evaziune fiscală, în calitate de administrator al unei firme de comercializare a peştelui şi a preparatelor din peste.
A solicitat să fie sesizată Poliţia, pentru că a fost păcălit să semneze un act neconform cu realitatea şi scutirea de la plata taxei de timbru, în valoare de 120 de lei, întrucât nu îşi permite aceast lucru.
Conform cotidianului „Observator de Călăraşi”, firma „Prodindpest” SRL Călăraşi, specializată în prelucrarea şi conservarea peştelui, crustaceelor şi moluştelor, cod CAEN 1020, a fost preluată de Ioan Tudorache, un pensionar fără casă, din Călăraşi. Virgil Diaconu este secretarul executiv al Organizaţiei judeţene a Partidului Social democrat şi fostul candidat al acestei formaţiuni politice la Primăria Călăraşi, în cadrul alegerilor interne din Uniunea Social-Liberală.
Cămile, periferice şi sondaje de opinie
SC „Prodindpest” SRL are sediul social pe strada Păcii, nr. 34, din municipiul Călăraşi, cu următoarele date de identificare: număr de ordine în Registrul Comerţului – J51/691/1994, Cod Unic de Înregistrare – RO 6261706, cu durată de funcţionare nelimitată, ultima înregistrare la Registrul Comerţului fiind efectuată la data de 19.09.2011. Ca obiecte secundare de activitate, printre altele, se regăsesc: creşterea cămilelor şi a camelidelor; fabricarea vinurilor din struguri; comerţ cu amănuntul al calculatoarelor, unităţilor periferice şi software-ului în magazine specializate; comerţ cu amănuntul al cărţilor, în magazine specializate; comerţ cu amănuntul al ziarelor şi articolelor de papetărie; comerţ cu amănuntul al cesurilor şi bijuteriilor; transporturi rutiere de mărfuri; activităţi juridice; activităţi de arhitectură; activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică; activităţi de studiere a pieţei şi de sondare a opiniei publice etc., în total fiind vorba de 83 de domenii, dintre cele mai diverse. La acest moment, asociatul-unic şi administratorul cu puteri depline, conform unui contract de cesiune de părţi sociale, este numitul Tudorache Ioan, cetăţean român, domiciliat în Călăraşi, Aleea Centralei, nr. 4, bloc N10, scara 2, apartament 35, judeţul Călăraşi, născut la data de 25.05.1948, posesor al CI seria KL, nr. 300696, eliberată de SPCLEP Călăraşi, la data de 29.04.2010, CNP 148525510014.
Diaconu Virgiliu îi cedează, pe bani, lui nea Ioan
Până la cesionarea părţilor sociale către Ioan Tudorache, firma a aparţinut numiţilor Ifrim Pascu şi Diaconu Virgil. Conform declaraţiei făcute de acesta, Ifrim Pascu şi-a cesionat, în cursul lunii martie 2011, părţile sociale deţinute la firma „Prodindpest” SRL fostului său asociat, Virgil Diaconu. Între Virgil Diaconu şi Tudorache Ioan intervine un contract de cesionare de părţi sociale, la 16.09.2011, act încheiat la Oficiul Registrului Comerţului Călăraşi, prin cererea de servicii nr. 832, „în următoarele condiţii”:
„Eu Diaconu Virgiliu în calitate de cedent, declar că cedez cele 15.000 părţi sociale în valoare totală de 150.000 lei, d-nului Tudorache Ioan care se sobrogă în toate drepturile şi obligaţiile mele de orice natură care decurg din deţinerea părţilor sociale cesionate”. Tudorache Ioan, în fapt un amărăştean, infirm şi fără şcoală, afirmă că înţelege să preia părţile sociale în valoare de 150.000 lei, „urmând să preiau şi toate drepturile şi obligaţiile ce decurg din deţinerea părţilor sociale cesionate”. Acesta afirmă, în respectivul contract de cesionare a părţilor sociale, că a achitat „contravaloarea părţilor sociale”.

Datorită supărărilor cauzate de încurcătura în care a fost băgat, fiind bolnav și în vârstă, Tudorache Ioan a decedat
Nea Ion s-a trezit proprietar de fabrică, deşi el vroia locuinţă socială
Tudorache Ioan figurează numai de formă la adresa trecută în cartea de identitate. La Această adresă din Călăraşi, pe Aleea Centralei, nr. 4, bloc N10, scara 2, apartament 35, locuieşte fratele acestuia, Vasile. Acesta ne spune că l-a luat pe Ioan în spaţiu, că nu figura cu nici un fel de mutaţie. „Îi trebuia o adresă la buletin, altfel nu-i dădeau actele”. Cei doi sunt spoitori. Vasile Tudorache spune despre fratele său că nu are habar să scrie şi să citească şi că, de mai multă vreme, bate scările Primăriei Călăraşi, pentru a obţine o locuinţă socială. Nu are nevastă, iar, când şi când, mai doarme pe la el. „E vai de capul lui”.
Noul patron al firmei „Prodindpest” stă într-unul din celebrele blocuri J, situate lângă Comisariatul Militar, din Călăraşi. Locuieşte, abuziv, la etajul 2 al unui fost cămin de nefamilişti aparţinând firmei „Consid” SA. Tot ce a vrut este o locuinţă socială. „L-au păcălit, i-au spus că e de la primărie”, spune Vasile Tudorache. Acesta ne povesteşte că fratele său a fost dus „acolo, la blocul ăla înalt, de lângă Agricol”, mai precis la sediul Oficiului Registrului de pe lângă Tribunalul Călăraşi, unde a aşteptat afară, iar o femeie i-a dat să semneze nişte acte, spunându-i că sunt documentele prin care i se atribuie o locuinţă socială. „El aşa a înţeles, că e pentru locuinţă”. Nu a primit nimic în schimbul acestei semnături.
La J-uri, în căutarea patronului, cu masca, să nu ne intoxicăm
Se pătrunde greu spre locuinţa lui Tudorache Ioan câtă vreme casa scării este ocupată de saci masivi plini cu PET-uri. Duhoarea e aproape lichidă. „Mi-a zis să merg cu el, că mă rezolvă cu casa”, spune Ioan Tudorache despre fostul lui asociat, Virgil Diaconu. Până la acest moment, Ioan Tudorache nu a fost citat de către poliţiştii călărăşeni, fratele său fiind cel care a aflat că are probleme cu justiţia când i-au ajuns acasă mai multe citaţii. „Patronul” are şapcă-n cap, merge pe jos şi nu are habar că a accesat fonduri europene, sute de mii de euro, pe programul Sapard. Nici nu ştie că este proprietar de fabrică de conservat peştele.
Crede că a fost abordat de nişte oameni de la „Protecţia Muncii”. I s-a spus că i se dă casă. „Eu altceva nu ştiu. Mi-a dat să semnez şi gata”. În faţa blocului, lumea este adunată şi se bucură pentru norocul lui Ioan Tudorache. Mulţi dintre ei ne cer să-l ducem la fabrică, să ia şi el nişte macrou, să le aducă şi lor să pună în oală. „Aşa, nea Ioane, bravo, să trăieşti!” Stă la etajul 2, iar o vecină ne întreabă dacă nu ne deranjează mirosul din încăpere. „A furat moşul seifuri, aicea. Să vă aduc o mască, să nu vă intoxicaţi”.
Locuieşte în condiţii greu de descris. „Eu sunt patronul, dar ce putem face?”, râde Ioan Tudorache. „De unde să fiu eu patron? Nu ştiu eu, e vai de capul meu. Eu le-am zis să-mi dea casă, atâta. Mi-a zis c-o să primesc, acuma o să primesc, după ce o să semnez. Altceva, nimic. Sunt sărac până la Dumnezeu”. Acum venea de la o pomană. Lumea, prezentă ca la urs, râde că deşi e patron de fabrică de peşte, n-are frigider, unde să-l ţină.
Ioan se îmbracă urât şi ponosit, la derută
La „Prodindpest”, ne întâmpină o angajată a Biroului de insolvenţă Hârşescu Nicoleta. Ne spune că e prima oară când îl vede pe Ioan Tudorache şi că acesta nu mai are drept de administrare. Vrea să-l dea afară din firmă, cu toate că acesta, deşi nu mai este administrator, este acţionar-unic al acesteia. Nu ştie unde este Virgil Diaconu, nici dacă acesta a fugit din ţară. Ioan Tudorache se uită cu uimire împrejur. Îi cerem să schimbe secretara, că este obraznică. „Adu, bre, una mai cu fustă scurtă!”, iar asociatul-unic râde. Angajata de la cabinetul de insolvenţă nu poate să ne spună mai multe lucruri.
Foştii angajaţi ai lui Virgil Diaconu nu cred că spoitorul Ioan Tudorache e noul patron de la „Prodindpest”. Afară, la imobilul de pe strada Păcii, nr. 34, pe un panou ni se anunţă că societatea a câştigat un proiect finanţat prin programul Sapard, în valoare de 300.000 de euro, pentru „achiziţie echipamente şi maşini pentru înfiinţare unitate procesare peşte şi produse din peşte”, însă Ioan Tudorache ştie să citească doar cifra „300″. „Eu nu-nţeleg nimica din ce-i aicea. Mă uit, mă uit, dar degeaba mă uit”.
Copiii l-au învăţat să se semneze, dar nu crede că se îmbracă urât şi ponosit, la derută, ca să nu se prindă lumea cât este el de bogat. Anagajata de la cabinetul de insolvenţă crede că hârtiile prin care Ioan Tudorache este declarat administrator şi asociat-unic nu mai au relevanţă juridică, atâta timp cât instanţa a decis altfel. Nu ştie să ne spună dacă au relevanţă din punct de vedere penal.