SĂLAJ. Tinerii orfani care sunt nevoiţi să părăsească instituţiile de protecţie socială deoarece au împlinit 18 ani vor fi ajutaţi să păşească cu dreptul în viaţă.
20 de tineri vor beneficia, gratuit, de cursuri de tâmplărie, mediere privind ocuparea unui loc de muncă, precum şi de un curs de instruire privind reguli de comportament şi conduită. Proiectul „Formare profesională pentru tineri dezinstituţionalizaţi” este finanţat de Clubul Rotary şi Fundaţia Road din Anglia şi are o valoare totală de 250.000 de lei. „Proiectele de factură socială şi cu specific pe dezvoltarea aptitudinilor unor tineri, în vederea găsirii unui loc de muncă, sunt de actualitate şi asta în condiţiile în care vor fi anumite greutăţi în perioada următoare, cauzate, în principal, de criză, cu atât mai mult pentru aceşti tineri cu probleme. Fiindcă acest proiect este sprijinit de organizaţii care deja şi-au arătat disponibilitatea, dorim să le mulţumim pentru eforturile şi sprijinul acordat” a spus Radu Căpâlnaşiu, primarul municipiului Zalău.(A.M.V.)