Un învăţător canadian a rămas fascinat de un tablou aflat în ungherul unui magazin din Ottawa ce aparţinea unui mic anticar.
Pânza reprezenta un castel plasat în vârful unei coline împădurite deasupra căreia erau adunaţi nori cenuşii; totul era sumbru. Doar o singură fereastră din turnul castelului era luminată. Atmosfera creată de pictor era atât de impresionantă, încât te invita imediat să visezi cu ochii deschişi. Învăţătorul a cumpărat până la urmă tabloul şi l-a adus acasă. Înainte de a-l agăţa pe perete, el l-a examinat îndeaproape, dar nu a găsit nici data nici semnătura, ci doar o inscripţie în limba latină pe care a tradus-o cu aproximaţie astfel: „Fiecare secol îşi va vedea propria sa noapte”. Anii au trecut, copiii învăţătorului au crescut, şi adesea toţi cei din familia sa, atât cei mari cât şi cei mici, speculau asupra tabloului şi a semnificaţiei sale.
Într-o seară a anului 1964, învăţătorul, care era acum pensionar, le-a povestit unor invitaţi ai copiilor săi despre neobişnuitul tablou pe care îl cumpărase cândva de la Ottawa. Iar cum oaspeţii au dorit să-l vadă, el i-a condus în sufragerie unde tabloul era agăţat deasupra pianului. Dar nu mică le-a fost surpriza văzând că luminiţa din turnul castelului se stinsese! … Învăţătorul a mai examinat o dată tabloul, apoi l-a agăţat la loc. A doua zi la micul dejun, toată lumea din casă vorbea despre acest mister. Exact atunci, unul dintre copii sosi în fugă din sufragerie, anunţând că lumina se reaprinsese din nou la fereastra singuratecă. Toată lumea s-a îngrămădit să vadă: era adevărat! Pata de vopsea galbenă era la fel de veche şi de crăpată! Nu putea exista niciun fel de trucaj… (A.M.)
