Pentru cei care cred în Dumnezeu, nici o explicaţie nu este necesară, pentru cei care nu cred în Dumnezeu, nici o explicaţie nu este posibilă…
Milioane de oameni vin anual la Lourdes. Unii vin pentru a se ruga, alţii pentru a se vindeca sau pentru a cere ajutor şi îndrumare, binecuvântare şi protecţie, iar alţii vin din simplă curiozitate. În şir indian se îndreaptă, ajutându-se unii pe alţii, către grota în care Fecioara Maria i s-a arătat lui Bernadette Soubirous. Totul se petrece în linişte şi reculegere. În faţa miracolului oamenii rămân tăcuţi. În fiecare an, pe 11 februarie, se sărbătoreşte miracolul petrecut în mica localitate franceză de la poalele munţilor Pirinei, Lourdes. Tot pe 8 decembrie, în 1933, Papa Pius al XI-lea a declarat-o Sfântă pe Bernadette Soubirous, „fetiţa de la Lourdes”. (A.M.)