Sarea trebuie eliminată definitiv din alimentaţie, dar puteţi să daţi o nouă întrebuinţare solniţei. Se poate aşeza pe masă, dar umplută cu tot felul de mirodenii. Ca spre exemplu: coriandrul, busuiocul, tarhonul, hatmaţuchi, mărar, pătrunjel, amestecul de mujdei, ceapă şi ulei de măsline presat la rece. Uleiul de măsline, vă reamintesc că este benefic pentru toate grupele de sânge.
Mâncaţi crudităţi!
Renunţaţi la mâncarea semipreparată din comerţ sau la cea gătită clasic în casă, prin fierbere îndelungată, pe foc sau la cuptor! Consumaţi cât mai multe crudităţi, legume şi fructe, fără să le supuneţi proceselor de gătire prin încălzire. Morcovul şi ţelina sunt foarte bune crude, mâncate ca atare sau combinate în salate. Salata de sfeclă cu mujdei de usturoi şi cu lămâie bate orice salată din lume. Lămâia înlocuieşte sarea şi oţetul. Oţetul nu are puterea sucului de lămâie, care macerează mult mai repede şi schimbă orice calitate gustativă.
Îndulcirea cu fructoză extrasă natural
Seara, puneţi smochinele la hidratat în apă plată. Dimineaţa, smochinele bine hidratate sunt foarte bune deasupra salatei de fructe proaspete. Apa plată, deja îndulcită de la smochine, poate fi folosită la prepararea cafelei. Fructoza din apă, extrasă în mod natural, îndulceşte cafeaua şi astfel nu veţi mai avea nevoie de zahăr. De asemenea, în timpul zilei nu veţi simţi nevoia de dulce.
Expuneţi legumele şi fructele la soare!
Fructele hidratate peste noapte este bine să le expuneţi circa 30 de minute la soare înainte de a le consuma sub formă de salată de fructe. Alimentele vor căpăta energia necesară hidrolizei gastrice (digestiei).