Agresorul lui BĂSESCU a vrut să se SINUCIDĂ

Adrian Zglobiu, bărbatul din Constanţa care l-a scuipat pe preşedintele Traian Băsescu, a încercat să se sinucidă, în momentul în care procurorii au vrut să-l ridice.

Adrian Zglobiu a fost suspus, marţi, unei noi evaluări psihiatrice, în urma căreia medicii au hotărât internarea sa.

Constănţeanul l-a scuipat, sâmbătă, pe preşedintele Traian Băsescu, la finalul festivităţilor din Portul Constanţa dedicate Navei Şcoală Mircea. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa întocmindu-i dosar penal pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice, ultraj şi loviri sau alte violenţe. 

În noaptea de duminică spre luni, constănţeanul a fost scos din arest, anchetatorii stabilind, după schimbarea încadrării juridice a faptei comise, cercetarea penală a acestuia în stare de libertate pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice.

Potrivit rtv.net, luni, Traian Băsescu a depus o plângere pentru ultraj, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, în urma incidentului petrecut în port.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, procurorul Zafer Sadîc, a declarat că plângerea a fost formulată prin e-mail, pe data de 25 mai. El a menţionat că cercetările în dosarul respectiv vor fi continuate de procurori sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj.