Numărul de Aur este cel mai tainic Număr, după care s-au fost alcătuite toate speciile ce au viaţă. Unii l-au mai definit ca Număr al Iubirii Divine. Se pare că şi Omul este creat şi conceput pe baza acestui magnific Număr.
Însuşi Pitagora şi adepţii săi, Sfântul Augustin, mari pictori ai Renaşterii, punându-l cap de afiş pe Leonardo da Vinci, şi nu în cele din urmă, celebrul matematician John Nash, contemporan cu mulţi dintre noi, au avut revelaţia semnificaţiei magistrale a acestui Număr de aur. Chiar în manualul de clasa a VI a există o lecţie despre compoziţia plastică, în care este consemnată Schema secţiunii de aur. Pentru organizarea unei compoziţii plastice, pictorii de-a lungul istoriei artelor, s-au folosit uneori de unele scheme geometrice.
Astfel de scheme au avut o mare aplicabilitate, în special în rândul celor care au alcătuit pleiada maeştrilor picturii din perioada Renaşterii, Secţiunea de aur având calitatea de a structura un spaţiu compoziţional într-un mod armonios. Iubirea care este înscrisă în acest Număr de Aur este considerată ca fiind una cu Perfecţiunea şi apreciată ca fiind adevăratul fundament al Creaţiei de către Marsilio Ficino: „Dorinţa de continuă perfecţionare a fiinţei este Iubirea. Cea mai înaltă Perfecţiune se află în puterea cea mai înaltă a lui Dumnezeu. Mintea divină o contemplă, iar Voinţa divină vrea să producă mai departe în afara ei; şi prin această dorinţă de înmulţire, care este Iubire, sunt create toate lucrurile şi fiinţele. „Tratatul de arhitectură” a lui Vitruviu (sec I î.Hr.) a constituit până la Renaştere principalul îndrumător pentru constructori.
Cunoscător al doctrinei platonice şi pitagorice a armoniei şi proporţiei, Vitruviu se face în paginile cărţii sale ecoul principiilor care au ghidat în antichitate înălţarea unor adevărate capodopere arhitecturale, demonstrând că „Numărul de Aur” este de fapt o „Proporţie de Aur”. Proporţia de Aur a fost considerată în Evul Mediu occidental, o expresie a frumuseţii perfecte. S-a păstrat până în zilele noastre o lucrare revelatoare pentru gândirea unor unor lungi secole, „De Divina Proportione” a călugărului franciscan Fra Luca Pacioli, ucenic a lui Piero della Francesca.
Autorul tratează acolo despre modul în care se pot construi figurile geometrice în plane regulate, şi mai ales pentagonul, cât şi despre construcţia cu ajutorul Proporţiei Divine a celor cinci poliedere regulate şi apoi a tuturor corpurilor importante. Este bine să amintim că ilustraţiile lucrării au fost, deloc întâmplător, realizate de Leonardo da Vinci. Sunt infinite exemplele în care se demonstrează aplicabilitatea Proporţiei Divine. Spaţiul rezervat acestui material ne permite să mai dăm doar un exemplu din istoria artelor. Ansamblul piramidelor Keops, Kephren, Mikerinos se înşiruie pe arcul de curbă al unei Spirale de Aur. Polul acestei Spirale se suprapune cu zona unor ruine din platoul Giseh.
Piramidele ne amintesc, prin corespondenţa lor cu stelele, mai precis cu câmpuriel stelare ale lui Orion, că evoluţia umană are o corespondenţă cosmică. Pentrtu că fiecare fiinţă umană este o stea în miniatură…
Viorica Romaşcu
