Liderul vietnamez Ngo Dinh Diem a impus un asemenea regim de teroare, încât mulţi cetăţeni disperaţi şi-au îndreptat speranţele către comunişti pentru a fi protejaţi.
Chiar preşedintele Eisenhower a admis că „probabil 80% din populaţie a votat cu Ho +i Min, liderul comunist”.
Totuşi, Ngo Dinh Diem, care trăise ani la rând în SUA, îşi păstrase suficiente relaţii la Washington ca americanii să privească mai mult spre „anticomunismul” său decât spre regimul de teroare instaurat în Vietnam.
Ngo Dinh Diem a fondat „Can Lao Party”, în fapt o poliţie politică secretă de o rară cruzime, pe care Diem o conducea împreună cu fratele său, Ngo Dinh Nhu, şi soţia acestuia, „madame Nhu”.
Foarte puţin este cunoscut faptul că poliţia politică secretă a lui Diem – travestită în partid – nu fusese ideea sa, ci a Departamentului de Stat, care încerca astfel să „zăgăzuiască comunismul”.
Ngo Dinh Diem a suprimat orice urmă de opoziţie la oraş, iar la sate a anulat tradiţionalele alegeri locale.
Mai mult, el a avut şi unele idei de „sistematizare rurală”, care amintesc de Ceauşescu.
Atfel, Ngo Dinh Diem a înfiinţat „agro-oraşele”, înconjurate de sârmă electrică, pe care chiar oficialii americani le găseau că seamănă în chip supărător cu lagărele naziste.
Promovarea în armată nu se mai făcea pe merite, ci în virtutea „loialităţii”. Adică a servilismului faţă de Ngo Dinh Diem şi de familia sa.
Statele Unite au încercat, în repetate rânduri, să-şi convingă aliatul să iniţieze reforme politice. Inutil. Ngo Dinh Diem a refuzat până şi reformele în armată.
După opt ani de susţinerea a lui Ngo Dinh Diem, preşedintele Kennedy l-a pus pe lista secretă a liderilor care trebuiau urgent eliminaţi.
În 1963, Ngo Dinh Diem a fost asasinat.
Dan Aldea
