Ancheta în cazul accidentului aviatic din Apuseni, produs la limita judeţelor Alba şi Cluj, într-o pădure aparţinând unui canton silvic clujean, va fi continuată de către procurorii din Alba, în condiţiile în care cel puţin o victimă a decedat pe teritoriul judeţului Alba.
Procurorul general al Parchetului CA Alba Iulia Augustin Lazăr a declarat, joi seară, corespondentului MEDIAFAX că accidentul aviatic din Apuseni a avut loc la graniţa judeţelor Alba şi Cluj, la circa 200 de metri de limită, într-o pădure care aparţine unui canton silvic din Cluj.
Potrivit procurorului, accesul era asigurat prin comuna Horea, din judeţul Alba, motiv pentru care atât salvatorii din Alba, cât şi forţele de intervenţie din Cluj au intrat prin calea de acces prin centrul acestei comune şi au trecut până la limită, de unde au luat victimele accidentului.
„Cel puţin o victimă a decedat pe teritoriul judeţului Alba, adică s-a constatat decesul în aceste circumstanţe. Faptul că cel puţin această victimă a fost constatată ca decedată pe teritoriul judeţului Alba a atras competenţa organelor judiciare de pe raza judeţului Alba, atât ca şi competenţă teritorială, cât şi din punct de vedere al faptului că a fost primul organ judiciar sesizat, care s-a deplasat la faţa locului”, a spus Lazăr.
„Da, în continuare noi suntem legal sesizaţi şi vom continua urmărirea penală la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, cu sprijinul colegilor de la Cluj – ofiţeri criminalişti şi, de asemenea, cu sprijinul colegilor de la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti, care vor pune în executare o cerere de comisie rogatorie solicitată de noi. Adică, la solicitarea noastră, dumnealor execută anumite acte care sunt de interes pentru anchetă, adică permite legea a se solicita prin comisie rogatorie unui alt organ judiciar dintr-o altă circumscripţie din ţară să efectueze anumite acte punctuale pentru anchetă”, a afirmat Augustin Lazăr.
Augustin Lazăr a afirmat că încă de la deplasarea în teren la locul accidentului au existat supoziţii că zona, fiind la limita judeţelor, ar fi la 200 de metri pe teritoriul judeţului Cluj.
„Unele GPS-uri indicau că e pe teritoriul judeţului Alba, altele pe teritoriul judeţului Cluj. Nu deranjează cu nimic. În mod normal, primul organ sesizat ar trebui să continue urmărirea penală şi să nu plimbăm dosarul de colo până colo şi să-l clarificăm. (…) Noi suntem legal sesizaţi. Rezultatul activităţii, cum spune legea de procedură penală, s-a produs în mai multe locuri, inclusiv în judeţul Alba, ceea ce atrage competenţa Parchetului CA Alba Iulia”, a declarat Lazăr.