Accident spectaculos la Piteşti

Un tânăr a ajuns cu maşina într-un copac după ce a scăpat bolidul de sub control. Şoferul a fost scos din maşină de către echipajul de la descarcerare.

Şoferul de 35 de ani a pierdut controlul volanului din cauza vitezei, informează România TV.
Bolidul a lovit o bordură, s-a învârtit de câteva ori după care s-a izbit de un copac. În urma impactului, bărbatul a rămas încarcerat.

Pompierii au fost nevoiţi să taie mai multe bucăţi din autoturism pentru a-l scoate dintre fiare. Exista şi riscul unei explozii pentru că a început să se scurgă combustibil pe şosea.

Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz.