Victor Ponta: Nu avem un rezervor secret de bani al Guvernului

Rectificarea bugetară pe care o va face Guvernul în luna octombrie va însemna că vor fi luați bani de unde nu sunt absolut necesari și duși acolo unde arde pentru că nu există „un rezervor secret de bani” al Executivului, a declarat sâmbătă, într-o conferință de presă la Bistrița, premierul Victor Ponta.


„O să avem rectificare în octombrie. Rectificarea înseamnă așa: că luăm bani de la unii și dăm la alții. Deci nu înseamnă că avem niște bani cu care nu avem ce face, ci înseamnă că luăm de unde nu sunt absolut necesari și îi ducem unde arde. Săptămâna trecută 25 milioane lei am dat în județul Galați pentru inundații și cred că am făcut bine. (…) Am luat banii dintr-un loc, i-am pus în altă parte. La fel, pentru situații speciale. Categoric toate salariile, toate pensiile, lucrurile esențiale le avem acoperite și le plătim fără niciun fel de problemă. Însă la rectificare mai luăm dintr-o parte, punem în alta. Cineva pierde ca să câștige altcineva”, a spus Ponta.
Primul ministru a subliniat că nu există bani în plus, deoarece taxele și impozitele nu au fost mărite, ba chiar s-au redus, motiv pentru care cel mai important lucru este cum se folosesc resursele financiare.

„Eu explic în fiecare zi și profesorilor, care au dreptate, și medicilor, care au dreptate, și primarilor, care au dreptate, că nu a existat nici înainte și nu există nici astăzi vreun rezervor secret de bani al Guvernului. Banii sunt cei care sunt colectați prin taxele și impozitele pe care nu le-am mărit. Am rămas cu cota unică la 16%, am redus chiar, fie că e vorba de TVA la pâine, pe care aș vrea să o extindem, fie că e vorba de proiectul principal pentru anul viitor, și anume o reducere a impozitării muncii. Deci de unde reducem e foarte greu să spunem că sunt mult mai mulți bani. Important este cum se folosesc”, a declarat premierul.

El a arătat că resursele suplimentare pot veni mai ales din accesarea fondurilor europene și mult mai puține în urma creșterii economice sau a taxelor și impozitelor. „Cea mai importantă realizare, din punctul de vedere al resurselor suplimentare din acest an, a fost faptul că am triplat efectiv banii care au fost atrași din fondurile structurale, că avem deblocate toate programele operaționale-asta înseamnă că se depun în continuare proiecte, se finanțează. (…) Plățile în agricultură le-am făcut și le facem și anul acesta în avans. Acolo e resursa suplimentară. În rest, din creșterea economică se simte mai mult sau mai puțin un supliment de resurse. Ceea ce le spun tuturor este faptul că banii pe care îi avem mult mai mulți vin din fonduri europene, mai puțin din taxe și impozite, pentru că, cu 16% cotă unică, nu o să avem școlile și spitalele din Germania, unde se plătesc 45% taxe, sau din Finlanda și Suedia, unde sunt 50% taxe. Nu poți să ai și taxe mici, și venituri ca cei care au taxe mari. Este o decizie până la urmă, ce alegem, și am ales ideea ca pentru o dezvoltare economică să avem în continuare o fiscalitate redusă”, a explicat primul ministru.

El a mai adăugat că „fondurile europene sunt mai bune pentru că, de principiu, sunt mult mai greu de folosit în scopuri personale”.
Șeful Executivului a efectuat, sâmbătă, o vizită în județul Bistrița-Năsăud, ocazie cu care a participat la inaugurarea unei noi secții a SC Rombat SA Bistrița, cel mai mare producător român de baterii auto, și a avut o întrevedere cu managementul firmei româno-germane Leoni, specializate în producția de cablaje și echipamente auto. De asemenea, Victor Ponta a avut o întâlnire cu oficialitățile județene și primarii USL, pentru a dezbate probleme legate de administrația publică locală.