Moni şi-a serbat ieri împlinirea vârdtei de 22 de ani. Vedeta a primit o mulţime de cadouri de la cei apropiaţi printre care şi o geantă Hermes în valoare de multe mii de euro.
Luxosul cadou l-a primit din partea soţului său Irinel Columbeanu, care în urmă cu câteva zile i-a mai dăruit şi un telefon de lux, Vertu Ferrari, tot pentru ziua sa. Monica pusese ochii de ceva timp pe geanta cu pricina iar Irinel ştia că şi-o doreşte nespus aşa că i-a cumpărat-o de ziua ei. Moni a fost surprinsă plăcut de acest dar, mai ales pentru că nu se aştepta. Îi cumpărase deja telefonul şi credea că acela va fi singurul cadou.
Anul acesta toată familia Columbeanu se află în doliu, după ce în luna decembrie Georgeta Columbeanu, mama lui Irinel şi soacra Monicăi, a încetat din viaţă din cauza unui cancer nemilos. Din această cauză Monica nu va organiza o petrecere pentru ziua sa, mulţumindu-se doar cu o cină în familie. Aceasta a mai primit în dar şi o scrisoare alături de un buchet de flori de la fetiţa sa în vârstă de doi ani- şori, care a emoţionat-o până la lacrimi. (D.G.)