Când se întocmeşte balanţa de verificare sintetică?, ne întreabă Dan Şerbănescu din Piatra Neamţ.
Balanţa de verificare = un procedeu al contabilităţii cu ajutorul căruia lunar,
• trimestrial,
• semestrial,
de câte ori este nevoie, se grupează şi se sistematizează informaţiile din conturi, urmărindu-se respectarea principiului dublei înregistrări; lista tuturor conturilor soldate şi nesoldate în cartea mare, în care sunt prezentate în funcţie de formă, informaţii privind soldurile,
• rulajele,
• sumele conturilor.
Balanţa se prezintă sub forma unui tabel în care se înlătură eventualele erori, astfel ca, la finele fiecărei luni, datele din contabilitate să fie exacte. Se structurează sub forma unui tabel în care se înscriu toate conturile folosite în luna respectivă cu înregistrarea principalelor elemente din conturi. După conturile pe care le cuprind, deosebim:
• balanţe de verificare sintetice, generale; se întocmesc la începutul fiecărei luni pentru luna expirată, pe baza datelor din conturile sintetice utilizate în acea lună; la nivel de unitate economică se întocmeşte lunar, de regulă, o singură balanţă sintetică;
• balanţe de verificare analitice; se întocmesc separat pentru fiecare cont sintetic care are deschise conturi analitice şi permite urmărirea respectării următoarelor corelaţii dintre acestea:
• suma soldurilor iniţiale ale conturilor analitice trebuie să fie egală cu soldul iniţial al contului sintetic;
• suma rulajelor debitoare ale conturilor analitice trebuie să fie egală cu rulajul debitor al contului sintetic;
• suma rulajelor creditoare ale conturilor analitice trebuie să fie egală cu rulajul creditor al contului sintetic;
• suma soldurilor finale ale conturilor analitice trebuie să fie egală cu soldul final al contului sintetic.
După numărul de egalităţi pe care le cuprind există:
• balanţă de verificare cu o singură egalitate;
• balanţă cu două serii de egalităţi; rezultă din combinarea balanţei de sume şi a celei de solduri;
• balanţa cu trei serii de egalităţi; tabele cu şase coloane în care trebuie să existe următoarele egalităţi:
• totalul soldurilor iniţiale debitoare = totalul soldurilor iniţiale creditoare,
• totalul rulajelor debitoare = totalul rulajelor creditoare,
• totalul soldurilor finale debitoare = totalul soldurilor finale creditoare;
• balanţa de verificare cu patru serii de egalităţi;
• balanţa cu patru egalităţi;
• balanţa cu trei egalităţi;
• balanţa cu două egalităţi.
Serveşte la verificarea exactităţii înregistrărilor;
• la controlul concordanţei dintre contabilitatea sintetică şi analitică;
• la întocmirea situaţiei trimestriale a principalilor indicatori economico-financiari a situaţiei lunare a calculului impozitului pe profit şi a bilanţului anual.
Se întocmeşte manual sau cu ajutorul tehnicii de calcul, lunar şi ori de câte ori se consideră necesar, într-un exemplar. Balanţa de verificare cuprinde pentru toate conturile unităţii următoarele elemente:
• simbolul şi denumirea conturilor în ordinea din planul de conturi,
• totalul sumelor debitoare şi creditoare ale lunii precedente,
• rulajele curente debitoare şi creditoare,
• totalul sumelor debitoare şi creditoare,
• soldurile finale debitoare sau creditoare.
Balanţa de verificare la 1 ianuarie, în coloanele 2 şi 3, se completează cu soldurile finale debitoare şi creditoare ale lunii decembrie. În cazul aplicării formei de înregistrare maestru – şah, când pentru evidenţa sintetică se utilizează cartea mare, respectiv şah, în care se fac numai totaluri lunare, se foloseşte formularul cu opt coloane. Dacă în şah se stabilesc şi rulaje cumulate de la începutul anului sau când pentru contabilitatea sintetică se utilizeaza fişe de cont pentru operaţii diverse se foloseşte formularul cu patru coloane. Acest formular poate fi utilizat şi în cazul formei de înregistrare pe jurnale pentru înscrierea soldurilor din cartea mare.
Pentru conturile analitice se poate întocmi numai situaţia soldurilor. Nu circulă, fiind document de sinteză. Se arhivează la compartimentul financiar-contabil.
Felicia Mirea