Sfârșit de vară, sfârşit de vacanță…. Timpul frumos, natura plină de viață și concediile ne-au împiedicat pentru un timp să dăm atenție știrilor pestilenţiale cu care suntem sufocați zi de zi, oră de oră, într-o repetabilă agresivitate ca zoaiele vărsate lângă șatrele ţigăneşti…
Vineri și sâmbătă a fost cam frig și am stat în casă… M-a pus naiba să deschid televizorul și am primit direct în ochi, în suflet laturile politicii dâmboviţene vărsate de unu’- pontos rău și înfoiat ca un curcan – care afirma tot timpul că el…se bate! Cu cine? Cu orice și oricine, mai puțin cu problemele reale ale României. Da! Pare un soi de Don Quijote de la Mancha cu iz de Târgu Jiu, dar nu e comic… a început să fie sinistru de când vedem ce se clocește în umbra lui și a unuia mai mic…din ce în ce mai mic… care face tot mai multe compromisuri și mai murdare.
Ni se spune că asta e democrația și să ținem ciocu’ mic, pentru că politicienii vechi și noi, și-au luat dreptul să verse în spațiul public toate dejecțiile… mai ales aceștia doi, care se bat și se tot bat…(!?!) cu o altă dihanie politică cu nume predestinat de flatulație … dar cu toții au o legătura strânsă și ascunsă, trădată însă de sufocantul miros comun, de gaze de șist și un pic de cianură, cât să distrugi toată nația…
DAR SĂ DEVENIM SERIOŞI!
Am reflectat… şi am ajuns la concluzia că, într-adevăr, trăim în lăturile unei democraţii arhaice identificate, ca forma si manifestare, acum trei mii de ani.
În acţiunea ei practică, democraţia antică, definită de Aristotel, s-a bazat doar pe „egalitatea” cetăţenilor fiind concepută în contextul relaţiei cu proprietatea şi determinată subiectiv, având o acţiune secvenţială, importante segmente ale poporului, fiind excluse din cadrul sau şi, implicit, de la exercitarea puterii.
Scriind cele de mai sus îmi este aproape frică să nu atrag atenţia asupra faptului că în România anului 2013 mai sunt oameni care, în marasmul dejecţiilor intelectuale şi non valorii politice, mai deschid o carte de istorie sau de filozofie. Dar identificând această buclă în istoria doctrinară în care am intrat şi în care, datorită toleranţei şi indiferenţei aproape inconştiente a naţiunii române, au apărut pitecantropii politici pe care îi vedem zi de zi, consider că am fost aruncaţi cu peste trei mii de ani în urmă.
Măscăricii politici care se erijează în proprietari, preşedinţi, formatori de opinie şi care au ridicat la rang de virtute non valoarea umană, incultura, promiscuitatea, infracţionalitatea economică şi corupţia instituţionalizată revarsă pe toate canalele de comunicare în masă şi în toate mediile sociale efluvii de lături provenite din ligheanele cu apă rece unde şi-au recomandat reciproc să-şi bage picioarele şi capetele înfierbântate de mahmureală, acţiuni care, în opinia lor ţin loc de doctrine şi programe economice pentru o naţiune aflată în criză. Păcat că nu avem decât o găleată!
