Prin Taina Botezului instituită de Mântuitorul nostru Isus Hristos, omul renaşte din apă şi din Duh la viaţa cea adevărată şi devine membru al Bisericii. Taina se săvârşeşte prin întreita afundare în apă a celui ce se botează, de către preot sau episcop, în numele Sfintei Treimi. Cu botezul lui Ioan s-a botezat şi Mântuitorul, dar nu pentru că El avea nevoie de curăţire de păcate, ci pentru a ne arăta importanţa botezului.
Taina botezului a fost instituită de Hristos însuşi, odată cu trimiterea apostolilor la propovăduirea Evangheliei către neamuri : „Mergeţi, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui, Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte Eu v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei, 28, 19-20). Sfânta Scriptură ne arată că toate formele de existenţă create au luat fiinţă din lucrarea Duhului asupra apelor.
Biserica Ortodoxă nu cunoaşte un botez al apei şi altul al Duhului, fiindcă apa este mediul prin care lucrează Sfântul Duh asupra întregii fiinţe. În rugăciunea de sfinţire a apei se cere venirea Duhului pentru curăţirea apei de lucrarea puterilor demonice, pentru ca ea să devină, loc al naşterii omului nou în Hristos. Prin Botez şi afundarea omului în apă în numele Sfintei Treimi se produce moartea omului vechi şi renaşterea lui la viaţa ade¬vărată în Hristos.
Odată cu aceasta, omul se spală de păcatul strămoşesc şi de toate păcatele săvârşite mai înainte, imprimându-se chipul lui Hristos în el. Botezul copiilor este o necesitate. Sfinţii apostoli, care ştiau de la Hristos că nimeni nu se poate mântui fără botez (Ioan, 3, 5), de aceea au botezat şi copiii. Ei botează familii întregi care cuprin¬deau, negreşit, copiii: temnicerul din Filipi, auzind cuvântul lui Dumne¬zeu din gura lui Pavel şi Sila, s-a botezat el şi toţi ai lui (Fapte, 16, 33) ; la fel Lidia, auzind cuvântul lui Dumnezeu, s-a botezat ea „şi casa ei” (Fapte, 16, 15) ; Sfântul apostol Pavel spune că a botezat „casa lui Şte¬fana” (I Cor., 1, 16). Origen, de pildă, spune că Biserica a primit de la sfinţii apostoli tradiţia de a boteza copiii, iar canonul 110 al sinodului din Cartagina anatematizează pe cei ce resping necesitatea botezului copiilor. Inscripţiile din catacombe dau, de asemenea, mărturii despre botezul copiilor. (A.M.)