Romanii au putut-o vedea in carne si oase pe Lady Gaga. Vedeta a iesit, in sfarsit din autocarul parcat in fata hotelului Hilton din Bucuresti, a semnat cateva autografe si s-a indeptat catre apartamentul unde va locui pana vineri….
Dupa mai bine de trei ore de asteptare, fanii au putut-o vedea in carne si oase pe celebra Lady Gaga.
Artista a sosit cu autocarul la pranz, direct de la Sofia, insa nu a coborat imediat din masina, ci abia dupa trei ore, timp in care, se pare a dormit.
Membrii staff-ului nu au dorit sa o trezeasca pe vedeta, obosita dupa concertul de aseara din Bulgaria, si au asteptat sa se trezeasca, spre nerabdarea fanilor si a reprezentantilor presei prezenti in fata hotelului.
Interesant este si faptul ca, din autocarul parcat in fata hotelului, a iesit, in urma cu trei ore sosia cantaretei.
Fanii si reprezentantii presei si-au dat greu seama ca era doar „copia” vedetei, in conditiile in care domnisoara care si-a facut aparitia era imbracata si coafata leit Gaga, si avea in brate … sosia catelului vedetei, Fozzy.
Abia dupa trei ore, adevarata Lady Gaga a iesit din autocar. Cu o coafura extravaganta, de un galben-pui, ochelari de soare, rochie cu volane si clutch Louis Vuitton, cantareata si-a salutat fanii, a semnat cateva autografe, s-a lasat fotografiata pentru cateva secunde, dupa care a intrat in lobby-ul hotelului de unde a luat liftul pana la apartamentul unde va fi cazata pana vineri.
Lady Gaga va concerta, pentru prima data in Romania, maine seara, in Piata Constitutiei.