Arta primitivă în România

Cele mai vechi urme ale artei în România au fost descoperite încă din epoca paleolitică, care a început cam cu 500000-600000 ani în urmă. Viaţa oamenilor se petrecea în peşteri sau pe malurile apelor. Astfel au fost descoperite urme din paleolitic la Ohaba-Ponor (Hunedoara), Cheia (Dobrogea), Peştera Muierilor, Baia de Fier (Oltenia) etc. Principalele îndeletniciri au fost vânatul şi culesul, în care se foloseau unelte de piatră cioplită, din lemn şi din os, pe vremea când oamenii trăiau în hoarde sau în cete.

Epoca neolitică

A început acum aproximativ 5000 de ani î.e.n. Oamenii trăiau în bordeie sau colibe, cu uşi la intrare, stâlpi şi cornişe de lemn, cu ornamente simbolice (cap de cal sau alte simboluri ale rodniciei). La Hăbăşeşti s-au descoperit urmele unui adevărat sat din epoca neolitică. Organizarea socială era în ginte sau triburi. Ocupaţiile erau vânatul, agricultura şi păstoritul. Exista de asemenea cultul fertilităţii, reprezentat prin numeroase figurine feminine de pământ ars. La Hamagia s-au descoprit acest gen de figurine şi în plus, una care a devenit celebră, „Gânditorul”.

La Gumelniţa, lângă Olteniţa s-au descoperit figurine zoomorfe, lucrate în aramă sau os, stilizate şi ornamentate cu elemente geometrice. Tot acum s-au făcut primele ţesături în război, iar olăritul producea vase de uz gospodăresc. Unele vase aveau forma unor raţe care stau în cuib, demonstrând inventivitatea artistică îngemănată cu cea utilitară. Ornamentele în relif erau săpate cu unghia sau cu vârful de cuţit şi aveau forma fagurelui, a şnurului etc. Uneori partea incizată era acoperită cu un material moale-alb. S-au mai făcut ornamente şi din puncte şi în general erau geometrice, linii paralele, triunghiuri, cercuri, spirale, zigzaguri, curbe etc. Cele mai frumoase vase pictate din perioada neolitică au fost descoperite la Cucuteni. Spirala şi curba sinuoasă sunt specifice pentru civilizaţia dunăreană. Cultura de la Cucuteni este una dintre cele mai faimoase culturi neolitice.

Epoca bronzului

Această perioadă se întinde între 1900 şi 1100 î.e.n. Acum primitivii trăiau în sate, organizaţi în triburi. Ocupaţia lor era păstoritul şi agricultura, cu unelte perfecţionate. În Drajna, lângă Ploieşti s-au găsit multe obiecte de bronz, de piatră, de os, de ceramică etc. Armele din această perioadă aveu ornamente geometrice.

Obiectele de podoabă sunt numeroase: diademe, brăţări, coliere, broşe, aplice. Ornamentele de pe vasele de ceramică sunt mai simple decât în epoca precedentă, cu linii incizate sau în relief. A apărut cultul soarelui care a înlocuit pe cel al fertilităţii, sau pe cel al pământului. Soarele este reprezentat în formă de cercuri, roţi, piligoane. Aceste motive s-au păstrat de-a lungul vremilor, făcând parte acum din tradiţia tărănească. De asemenea exista cultul morţilor şi odată cu el, vasele de ofrandă din ceramică (la Ghica Tei, Bucureşti).

Tot din această perioadă s-au descoperit figurine de femei cu fuste în formă de clopot, asemănătoare cu cele mesopotamiene, ceea ce demonstrează schimburi economice şi culturale cu această parte a lumii. În necropola de la Balta Verde, Oltenia, şi în Hagighiol, Dobrogea, s-au găsit obiecte din bronz şi fier ceea ce a demonstrat schimburile economice şi culturale cu sudul balcanic. În epoca fierului, ţara noastră a fost locuită de daci, care la început au fost cunoscuţi sub numele de geto-daci. Ei au locuit în uniuni tribale care mai târziu au format statul dac.

Toate obiectele descoperite din perioada dacilor a demonstrat că ei aveau o cultură avansată şi mult simţ artistic: la Zimnicea au fost descoperite agrafe şi fibule cu care se încheiau hainele; la Lechiţa de Mureş au fost descoperite sculpturi de mici dimensiuni, modelate în lut, cai, ţapi, porci, berbeci, câini etc, de un puternic realism; vase de ceramică la Izvoare, Târguşor, lângă Ploieşti, Poiana, Tecuci. De origine geto dacică sunt şi obiectele de ceramică neagră. Descoperirile de la Poiana mai arată că în acele părţi s-au întâlnit drumurile de pe Văile Dunării şi ale Siretului cu cele care veneau din Transilvania, prin Valea Trotuşului, înainte de formarea statului dac. (V.R.)