ANI cere confiscarea sumei nejustificate din conturile lui Aurelian Şoric, fostul şef al IPJ Neamţ

Inspectorii ANI s-au sesizat din oficiu, în 18 noiembrie 2010, cu privire la averea lui Aurelian Vasea Şoric. Acesta ar fi acumulat în perioada 1996 – 2000, împreună cu familia, o avere care depaşea veniturile realizate, perioadă în care exercita funcţia publică de ofiţer de poliţie.

În perioada iunie 2006 – noiembrie 2010, Şoric a deţinut funcţia de şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţeană Neamţ. În 6 decembrie 2010, acesta a fost informat cu privire la declanşarea activităţii de evaluare, precum şi cu privire la drepturile sale de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. ANI a extins evaluarea şi asupra averii soţiei lui Aurelian Şoric, Cristina.

În urma vizitelor făcute la sediu ANI, Aurelian Şoric a fost informat cu privire la faptul că au fost identificate diferenţe semnificative între averea dobândită şi veniturile realizate, a prezentat un punct de vedere în acest sens şi a luat cunoştinţă de informaţiile şi datele cuprinse în dosarul de evaluare.

Inspectorii ANI au constatat o diferenţă de aproape 366.000 de lei între veniturile obţinute de Aurelian Şoric, împreună cu soţia sa, şi veniturile dobândite în perioada 1996-2010, cerând confiscarea sumei ce nu poate fi justificată.
Anul trecut au aparut în presă informaţii conform cărora Şoric şi-ar fi construit casa lângă cea a interlopului Gheroghe Mararu, considerat cel mai important lider de crimă organizată din Neamţ. Anterior, se pare că Aurelian Şoric chiar ar fi stat cu chirie în casa interlopului!

Teodora Dumitru