DE LA PELUZĂ: Ce reproşează suporterii stelişti lui Gigi Becali

În ultima perioadă de timp atmosfera în jurul echipei Steaua a devenit sulfuroasă în toate compartimentele, una din cauze fiind patronul stelist. Să luăm pe rând, nemulţumirile care i-au făcut pe stelişti să fie vehemenţi împotriva conducerii şi în special a lui Gigi Becali. În primul rând să punctăm că în primii ani de la venirea patronului din Pipera, toţi fanii erau mulţumiţi şi încântaţi de acesta, şi îşi frecau mâinile de bucurie că le-a pus Dumnezeu mâna în cap că a venit acest om la echipă, mai ales că Steaua traversa o perioadă tulbure şi viitorul de atunci se prezenta sumbru. Gigi Becali a readus fotbalul românesc în prim plan în societatea românească, prin menţinerea jucătorilor de valoare la echipă, şi aducerea unora noi care erau cel mai bine plătiţi din divizia A, obligându-i şi pe ceilalţi investitori să procedeze la fel, ceea ce a adus un plus de valoare şi performanţă întregului campionat. Aşadar Gigi Becali începuse sub cele mai bune auspicii şi nimeni nu îi reproşa nimic. Apoi îl aduce pe M.M. Stoica, o altă mutare bună a patronului stelist , fapt care i-a mărit notorietatea printre fani, doarece acesta avea ochi şi aducea jucători foarte buni pe bandă rulantă. Echipa juca mulţumitor atingând apogeul spectacolului pe vremea lui Protasov, care venea după o altă perioadă bună şi cu rezultate foarte bune, când a fost adus inspirat Zenga, care a fost o altă mutare bună a lui M.M Stoica. Apoi după plecarea surprinzătoare a lui Protasov, vine Olăroiu, care benefeciază de pregătirea celor 2 antrenori dinaintea lui, şi obţine cele mai bune performanţe de după revoluţie, şi ajungem din nou într-o semifinală europeană. Până aici Gigi Becali este apreciat şi toţi fanii stelişti sunt bucuroşi de un asemenea patron, dar după plecarea lui Olăroiu, încet încet face o sumă de greşeli, care au adus în ziua de azi, marea schismă dintre patron şi suporterii stelişti. Aşadar să vedem greşelile care au creeat această falie..

( va urma ..merită !! )

Stelistul_61