Dacă nu ar fi mocirla asta, adică, nici ninsoare, nici polei, nici cod galben, toate ar fi mai uşor de suportat! Se cer şpăgile înapoi.
Adică, oameni onorabili, toamna trecută, sau mai demult, au angajat şi ei nişte afaceri. Şi, în acest sens, au făcut nişte atenţii. Plicuri cu bani, consultanţe pe la firme-poezie, donaţii şi toate cele. S-au dat şi maşini (în leasing, este adevărat), s-au dat chei la case de amoruri, sau chiar de închiriat. Toate păreau bătute în cuie. Dacă iese, adaugăm, dacă nu, dar problema asta se punea minim, scădem, ne scădem, ne compensăm, o rezolvăm în altă parte. Acestea erau afacerile secolului XXI, între oamenii deştepţi, întreprinzători şi plini de curaj.
S-a dezumflat. Nu mai merge nimic. O criză, care nici nu a început, ne-a luat minţile. S-au blocat toate şmecheriile, parcă ar fi hipnoză. Fenomenul economic, dacă o fi, nu s-a descifrat. Dar nimeni nu mai dă la nimeni, pentru că e criză, asta este clar. Toţi stau ţanţoşi cu bani în guşe şi fac teorii.
Doar că şpăgile, miile de şpăgi ies la iveală. Îşi cer drepturile. Au fost date, s-au cheltuit şi nu au făcut pui.. Beneficiarii s-au delăsat, s-au descurajat, oficialităţile spun că nu s-a votat bugetul. Este puţină dezorientare.
Ce este de făcut? Oricât ne-am căzni, ca membri absoluţi, ai Europei, banii aceştia nu prea sunt curaţi. Ei, pe vremea când s-au dat şi s-au luat, purtau, pe aripi, afaceri potenţiale dar, poate, şi cu caracter personal. Exista şi exista scuză că oamenii respectivi nu aprofundaseră legile în vigoare, dar ce ne facem, trece timpul? Şi, am impresia, trece în favoarea celor care au luat. Ei s-au pus la punct cu reglementările, între timp şi banii s-au mai devalorizat şi una peste alta, în plină criză, nu se mai poate nimic, zic ei.
Cei care au dat nu prea înghit aceste explicaţii. Dar s-au pliat şi ei. Am auzit că se negociază să se dea înapoi măcar o parte din şpăgi. Doamne, se rostesc ameninţări, se pronunţă numele unor organe de anchetă! Este agitaţie. Sunt bani care plutesc, teoretic, dinspre cei care i-au dat, printre cei care i-au luat şi către cei care trebuia să rezolve lucrurile.
Cine mai poate cunoaşte iţele astea încurcate? Cine mai poate face dreptate? Timpul probabil.
Horia Tabacu
