PDL Maramureș este la un pas de a pierde un pion greu al partidului. Dan Marinca, unul dintre cei mai influenți oameni ai PDL Maramureș, a fost surprins zilele trecute de către paparazzi săptămânalului „Atac de Maramureș” în timp ce purta discuții cu șeful PNL Maramureș Radu Ștef și senatorul Liviu Titus Pașca.
Cei trei au petrecut aproximativ o oră într-unul dintre cele mai recunoscute restaurante din Baia Mare, timp în care au povestit de candidați, alegeri și alianțe. Dan Marinca a părut a fi foarte interesat de discuțiile purtate cu cei doi PNL-iști, mai ales că unul dintre subiectele abordate a fost şi acela al alegerilor parlamentare. Dan Marinca s-a retras din scena politică după rezultatul alegerilor parlamentare din 2008, când a candidat la funcția de deputat din partea PDL. Întâlnirea dintre cei trei poate duce chiar la o mutare către liberali a medicului, având în vedere că PNL duce lipsă de candidați pentru alegerile parlamentare.
La sfârșitul întâlnirii, Radu Ștef a plecat împreună cu Marinca, arătând că prietenia dintre cei doi devine tot mai puternică.