Puteţi proba afirmaţiile făcute în articolul „Blugii ne erau plini de sânge”?
Cotidianul „Evenimentul Zilei” a publicat în numărul de sâmbătă, 17 martie 2012, sub semnătura jurnalistului Ionuţ Fantaziu, un articol intitulat ˂˂Revoluţia din ’89. Reportajul emoţionant al jurnalistului Mihai Răzvan Ungureanu: „Blugii ne erau plini de sânge”>>. Articolul reproduce un reportaj publicat de dumneavoastră în revista ieşeană Opinia Studenţească nr. 2 din 26 decembrie 1989 (a doua zi după condamnarea şi executarea cuplului dictatorial Nicolae şi Elena Ceauşescu), care avea supratitlul „Reporter de front”, titlul „Blugii ne erau plini de sânge” şi subtitlul „Calfele cizmarului trăgeau în noi ca în iepuri”. Reproduc o parte din acest reportaj, pentru a vă simplifica efortul de a aduce anumite clarificări şi de a face probaţiunea unora din afirmaţiile dumneavoastră:
„În seara zilei de 21 Decembrie s-a tras prima oară şi au căzut primii. E cumplită revelaţia faptului în sine; fiindcă ţi-e tare greu să crezi că te-ai aruncat instinctiv la pământ, în şuierul gloanţelor, iar, când te-ai ridicat de jos, ţi se lipiseră blugii de pielea picioarelor, fiindcă erau plini de sânge. Cât de incredibilă a fost lovitura bastoanelor şi a paturilor de puşcă asupra trupului! Câtă simţire ai mai fi putut avea când tălpile adidaşilor se încleiaseră în bucăţile de creier risipite pe jos! Aşa-i că am dreptul să plâng?
Puţin mai încolo de locul în care strigam, îmbărbătându-ne unii pe alţii şi încercând să nu ne oferim inconştienţi bătăii armelor ucigaşe, un fetid miros de motorină arsă îl împrăştiau tancurile. Ne-am dus la cei ce trăgeau în noi ca în iepuri, simţindu-se atotputernici între atâţia nevolnici, şi le-am arătat obrazul, i-am înconjurat, amintindu-le de părinţi şi rugându-se de ei ca de soare. Apoi am crezut, am vrut şi vrem să credem că nu înţelegeau ce vorbim.
A doua zi dimineaţă, mergând printr-un cartier al Clujului, m-am întâlnit cu cei care-şi duceau morţii la groapă. Şi ca batjocorirea noastră să fie deplină, hienele din seara precedentă îi târâseră prin piaţă, intimidându-i pe cei slabi şi îndârjindu-i pe ceilalţi. Ce-au făcut cu blindatele? Ca la Timişoara, au „ras” etajele superioare ale blocurilor, ferestrele luminate, ca să-i secere pe curioşi. Şi-au reuşit de atâtea ori!”.
Din reportajul dumneavoastră deduc, domnule prim-ministru, că aţi fost prezent la Cluj în seara zilei de 21 decembrie 1989, când s-a tras prima oară şi au căzut primele victime. Deduc, de asemenea, că aţi fost prezent în locul evenimentelor din urbea de pe Someş, că v-aţi „aruncat instinctiv, la pământ, în şuierul gloanţelor”, că atunci când v-aţi ridicat de jos vi s-au lipit „blugii de pielea picioarelor, fiindcă erau plini de sânge”, că aţi simţit „lovitura bastoanelor şi a paturilor de puşcă asupra trupului”, că tălpile adidaşilor vi „se încleiaseră în bucăţile de creier risipite pe jos”, că v-aţi înmuiat batista în sângele celor care au căzut în faţa dumneavoastră. Mai afirmaţi, domnule prim-ministru, că „puţin mai încolo de locul în care strigam, îmbrâncindu-ne unii pe alţii şi încercând să nu ne oferim inconştienţi bătăii armelor ucigaşe, un fetid miros de motorină îl împrăştiau tancurile”.
Şi precizaţi, câteva rânduri mai jos, că blindatele au „ras”, ca la Timişoara , etajele superioare ale blocurilor, ferestrele luminate, ca să-i secere pe curioşi. Am putea conchide, dacă ne luăm după afirmaţiile dumneavoastră, că la Cluj au curs râuri de sânge în seara zilei de 21 decembrie 1989.
Numai că am serioase rezerve şi obiecţii precise cu privire la afirmaţiile dumneavoastră din emoţionantul reportaj publicat a doua zi de Crăciun, inclusiv asupra prezenţei dumneavoastră la Cluj în preziua Revoluţiei române din decembrie 1989. Întâmplător ştiu câte ceva despre evenimentele din decembrie 1989 de la Cluj. În primul rând, pentru că sunt originar de lângă Cluj şi în acest oraş mi-am realizat studiile liceale şi universitare şi am aici trei fraţi, zeci de rude şi zeci de prieteni şi cunoscuţi. În al doilea rând, în cursul anului 1990 am activat ca procuror în Comisia guvernamentală de anchetare a evenimentelor din decembrie 1989, postură în care am aflat unele lucruri privind derularea evenimentelor de atunci la Timişoara, Cluj, Sibiu şi Bucureşti.
Aşadar, într-o oarecare cunoştinţă de cauză, deşi au trecut mai bine de două decenii de atunci, mă încumet să vă contrazic, domnule prim-ministru, spunându-vă că, în data de 21 decembrie 1989, la Cluj n-au tras tancurile şi n-au curs râurile de sânge cu care aţi încercat să impresionaţi. În perioada 17-22 decembrie 1989, respectiv până la fuga lui Nicolae Ceauşescu din Comitetul Central al Partidului Comunist Român (la al cărui ultim congres, al XIV-lea, aţi participat cu aplomb, ca delegat de Iaşi), au fost scoase tancuri doar la Timişoara şi la Bucureşti, dar nici acolo nu au tras până la plecarea dictatorului.
Pe de altă parte, ţin să vă precizez că la Cluj au fost înregistraţi 26 de morţi şi 52 de răniţi în urma represaliilor din 21 decembrie 1989. În plus, aţi afirmat că „a doua zi dimineaţă, mergând printr-un cartier al Clujului, m-am întâlnit cu cei care-şi duceau morţii la groapă”, ori ar trebui să ştiţi, domnule prim-ministru, că la creştini, deci şi la noi la români, morţii se îngroapă după cel puţin două zile, nu în aceeaşi zi sau cel târziu a doua zi ca la musulmani sau la evrei.
Având în vedere că sinceritatea şi onestitatea, precum şi spiritul de observaţie şi de analiză sunt criterii esenţiale de selecţie ale unui om de stat de talia dumneavoastră (care aţi deţinut înaltele funcţii de secretar de stat şi ministru de Externe sau de director al Serviciului de Informaţii Externe, iar acum sunteţi primul ministru al României), vă solicit să-mi răspundeţi la următoarele întrebări:
1. Dacă aţi fost prezent, cu adevărat, la Cluj în data de 21 decembrie 1989, când eraţi student la Universitatea din Iaşi, oraş în care şi locuiaţi, împreună cu părinţii?
2. Dacă aţi fost prezent, aţi fost trimis cu delegaţie de revista Opinia studenţească din Iaşi, pentru a scrie un reportaj despre evenimente neanticipate de restul presei autohtone ori de presa străină sau de servicii secrete străine, ori aţi fost trimis de Comitetul Central al Uniunii Tineretului Comunist, al cărui membru eraţi, pentru a susţine regimul dictatorial comunist?
3. Dacă aţi fost prezent, în ce zonă a Clujului aţi simţit şuierul gloanţelor şi vi s-au umplut blugii de sânge, în ce zonă v-aţi înmuiat batista în sângele celor căzuţi la câţiva metri în faţa dumneavoastră şi în ce zonă au „ras” tancurile etajele superioare ale blocurilor? Dacă aţi păstrat de amintire sau pentru probaţiune batista şi blugii înmuiaţi în sânge? Răspunsul dumneavoastră este foarte important, pentru că, dacă se confirmă veridicitatea afirmaţiilor publicate, ar trebui sancţionaţi aspru toţi procurorii care au anchetat evenimentele de la Cluj şi ar trebui redeschis dosarul Revoluţiei din urbea de pe Someş.
4. Dacă nu aţi fost prezent, reportajul dumneavoastră constituie o pură invenţie jurnalistică (un fonfleu, ca să folosesc un termen din branşă) sau a fost un articol de intoxicare comandat de oficine străine (de genul celor care anunţau 64.000 de morţi în perioada 17 -22 decembrie 1989, femei şi copii spintecaţi la Timişoara, apă otrăvită în marile oraşe, ş.a.)?
Sper ca răspunsul şi, bineînţeles, reportajul dumneavoastră să nu mă facă să dau crezare titlului cărţii „Revoluţia Română: O minciună mare cât secolul”, publicată de jurnalistul francez Michel Castex în 1990.
Senator Valer Marian
