Miercuri noapte, în jurul orei 22.00, vedeta porno, Alina Plugaru a fost adusă la Spitalul Bagdasar în stare de şoc, plângând şi tremurând, însă conştientă.
Surse din rândul celor prezenţi la faţa locului, ne-au dezvăluit că blonda arăta destul de rău, cu machiajul întins şi părul răvăşit, însă conştientă de starea sa şi, mai ales, de locul în care se află. Din discuţia care s-a purtat pe holurile spitalului, martorii oculari ne-au povestit că vedeta porno ar fi fost găsită în casă, de către o prietenă, aceeaşi care a şi adus-o la Urgenţă.
Se pare că aceasta a găsit-o pe blondă într-o stare deplorabilă, plângând şi tremurând şi spunând că îi este foarte frig. O dată cu Salvarea a sosit la poarta spitalului şi un Mercedes condus de un bărbat, cunoştinţă a Alinei, care nu s-a sinchisit de gardieni şi de doctori şi care ar fi intrat în Camera de gardă pentru a se asigura că totul este în regulă cu blonda. Ajunsă cu ambulanţa, Alina era foarte speriată, plângea încontinuu şi nu putea povesti ce i s-a întâmplat, însă bârfele au izbucnit, aşa cum se întâmplă de obiceri în asemenea cazuri.
Externată după câteva ore
Cele mai răutăcioase dintre ele puneau starea Alinei pe seama lucrurilor mai puţin ortodoxe pe care tânăra le desfăşoară şi aici ar fi fost trecute în revistă petrecerile cu mult alcool şi probabil alte stimulente, mai periculoase, aşa cum se cuvine pe la case mai mari. Două doamne ce se vroiau respectabile, aflate pe culoarele spitalului, bucuroase că au un subiect de bârfă pentru seara respectivă, îşi dădeau cu presupusul privind starea Alinei şi schimbau impresii: „Sigur a luat ceva, ori a băut, ori a tras ceva mai periculos.
La cum arată, nu se poate să nu fi luat ceva la bord!”. Nu am reuşit să aflăm diagnosticul exact al domnişoarei Plugaru pentru că medicii nu au dorit să ne dea informaţii şi au pus mai presus de toate siguranţa pacientului, invocând clauza de confiden- ţialitate. Cert este că, după ce i sau prelevat probe pentru o serie de analize medicale şi i s-au administrat o serie de perfuzii menite să o pună pe picioare, Alinuţa a semnat foaia de externare la numai câteva ore după ce fusese internată de urgenţă. (C.P.)