Casa Naţională de Pensii Publice a pierdut peste şase miliarde de euro * La acestea se adaugă 120 de milioane de euro care reprezintă dobânzi neîncasate * Cinci milioane de euro au fost cheltuite, pe an, pentru pensii ilegale date unor persoane decedate şi unor escroci * 12 milioane de euro s-au dus pe taloane inutile * C.N.P.P. dă bani fondurilor private de pensii, chiar dacă nu încasează nimic * Mai mult, angajaţii Casei de Pensii lucrează gratuit pentru acestea!
Curtea de Conturi a României a constatat un adevărat haos la Casa Naţională de Pensii Publice (C.N.P.P). Din banii efectivi pentru plata pensiilor lipsesc peste şase miliarde de euro. La fel de grav, din verificările făcute rezultă că o mare parte din aceşti bani s-ar putea să nu mai fie recuperată niciodată!
Furtul din banii de pensii a avut loc de-a lungul a câţiva ani, sumele dispărute crescând tot mai mult, până la 31 decembrie 2010. Şi pentru că parcă acest furt al banilor de pensii nu era de ajuns, C.N.P.P. mai pierde sume importante şi din prestarea gratuită a unor servicii către firmele care administrează pensiile private. Auditorii Curţii au consemnat „nerealizarea unor venituri la bugetul asigurărilor sociale de stat, ca urmare a neîncasării unor creanţe din anii precedenţi.
Pentru perioada 2006 – 2010 s-a urmărit evoluţia creanţelor de încasat din anii precedenţi, constatându-se creşterea continuă a acestora. Astfel, la finele anului 2010 sumele imobilizate în creanţe neîncasate au fost de 25.297.212 mii lei (6.008.981.686 de euro), creanţe care au fost formate din contribuţii de asigurări sociale în suma de 23.000.500 mii lei (5.463.431.435 euro), respectiv 92% din totalul acestor creanţe şi venituri nefiscale (din dobânzi, din vânzări de bunuri şi servicii, alte venituri) în sumă de 2.296.712 mii lei (545.550.251 euro), respectiv o pondere de 8%, în totalul creanţelor neîncasate aferente anilor precedenţi”.
Banii pensionarilor, la fondurile private
Un alt fapt grav constatat este că banii pentru fondurile de pensii administrate privat se virează constant şi în cuantumurile stabilite, fără însă ca aceştia să fie şi încasaţi de la angajatori. S-au virat, deci, efectiv sau nu, contribuţiile pentru fondurile de pensii private. Acestea îşi primesc banii la timp, evident, tot din bugetul naţional de pensii publice!
Virarea sumelor către fondurile de pensii administrate privat se efectuează prin aplicarea procentului prevăzut de lege, la nivelul obligaţiilor de plată declarate de către angajatori/asiguraţi prin declaraţiile nominale, fără a exista certitudinea că sumele au fost efectiv plătite de angajatori şi fără a avea posibilitatea urmăririi nivelului real al vărsămintelor efectuate de către aceştia, având în vedere că urmărirea modului de efectuare a vărsămintelor este sarcina organelor fiscale (A.N.A.F.). „~n perioada 2008-2010, viramentele efectuate către fondurile de pensii administrate privat au fost în sumă totală de 3.710.919 mii lei (881.474.382 euro), reprezentând 3,80% din încasările efectiv realizate de bugetul de asigurări sociale de stat în această perioadă (fără subvenţia primită de la bugetul de stat)”, afirmă auditorii Curţii de Conturi.
Sume importante pentru bugetul asigurărilor sociale sunt pierdute şi din cauza faptului că C.N.P.P. efectuează o mulţime de prestări pentru firmele care administrează fondurile de pensii private, fără însă a încasa vreun ban pentru această muncă extrem de importantă. Astfel, firmele care administrează fondurile pentru pensii private îşi rotunjesc şi mai mult profiturile grase pentru că toate cheltuielile de funcţionare – evidenţe, virări etc., sunt efectuate de miile de funcţionari ai Casei Naţionale de Pensii Publice, pe banii noştri, evident.
Pensii ilegale de cinci milioane de euro
Aproape două milioane de euro reprezintă valoarea pensiilor pe care C.N.P.P. a plătit-o unor persoane decedate! Plus alte milioane de euro plătite unor persoane care şi-au scos certificate de invalizi. La nivelul C.N.P.P. se estimează un număr de 95.286 erori, care corespund unui număr de 21.706 de beneficiari de astfel de pensii, se arată în raportul Curţii de Conturi. ~n 2010 au fost plătite necuvenit drepturi de asigurări sociale, reprezentând pensii de invaliditate de gradul III pentru unii beneficiari care concomitent au realizat şi venituri de natură salarială, prin desfăşurarea unei activităţi zilnice de opt ore sau care a depăşit patru ore pe zi.
La nivelul C.N.P.P. se estimează 18.460 erori care corespund unui număr de 4.274 beneficiari de drepturi de pensii de invaliditate de gradul III, primite necuvenit. De asemenea, nu s-a suspendat plata pensiei începând cu luna următoare celei în care beneficiarul unei pensii de invaliditate de gradul I sau II a realizat şi venituri din activităţi independente, cu consecinţa efectuării unor plăţi nelegale din creditele bugetare ale anului 2010. La nivel naţional s-au identificat 1.400 persoane care au realizat în 2010 venituri din activităţi independente, beneficiind în acelaşi timp şi de pensii de invaliditate de gradul I sau II.
La nivelul C.N.P.P. se estimează că au fost efectuate plăţi nelegale, reprezentând prestaţii de asigurări sociale şi/sau indemnizaţii acordate în baza unor legi speciale, pentru 3.727 de beneficiari, în condiţiile în care, anterior datei de 31 decembrie, intervenise decesul respectivilor beneficiari. Beneficiarii au primit drepturile necuvenite cu plata în cont bancar sau prin mandat poştal.
Sute de mii de contribuabili nu figurează în sistemul public de pensii
Bugetul asigurărilor sociale de stat pierde foarte mulţi bani şi din cauză că aproape 117.000 de persoane nu sunt luate în evidenţa C.N.P.P. Dacă luăm în calcul faptul că în urma verificărilor şi deciziilor Curţii de Conturi a fost încasată suma de peste 3,5 milioane de euro de la peste 21.000 de persoane fizice, ne putem da seama de dimensiunea reală a pagubelor aduse bugetului asigurărilor sociale prin „absenţa” acestor persoane fizice din sistemul public de pensii. Aşadar, auditorii Curţii de Conturi au constatat „diminuarea veniturilor atrase la bugetul asigurărilor sociale de stat ca urmare a ne cuprinderii în sistemul public de pensii a unor contribuabili, persoane fizice care realizează venituri din activităţi independente, şi care aveau obligaţia depunerii declaraţiei de asigurare”.
Din estimările efectuate de auditori a rezultat că „în perioada 2008 – 2010, din cauza gestionării ineficiente a acestor resurse, C.N.P.P. nu a realizat venituri din dobânzi în sumă totală de 504.450 mii lei (119.824.699 de euro). Eficienţa utilizării acestor resurse disponibile pe perioada 2008-2010 a fost de numai 7,09% ca urmare a fructificării necorespunzătoare a acestora”, a constatat Curtea de Conturi.
C.N.P.-uri eronate, dosare duble de pensie
Auditorii Curţii de Conturi mai relevă şi alte aspecte ale haosului grav. Este vorba despre „existenţa în baza de date a C.N.P.P. a unor coduri numerice personale eronate, având drept consecinţă neasigurarea unei evidenţe clare şi corecte a drepturilor şi obligaţiilor de prestaţii de asigurări sociale”. La finele lunii decembrie 2010, existau încă persoane care aveau câmpul „Cod numeric personal” completat cu date eronate. La nivel naţional, au fost identificate 1.173 înregistrări care reprezintă dosare de pensii ai căror beneficiari aveau câmpul C.N.P. eronat completat. Prin atribuirea unor C.N.P. eronate s-a creat posibilitatea de a fi generate drepturi de pensii calculate şi plătite eronat.
Victor N. Bogdan