Raliul Dakar 2012 a început cum nu se putea mai rău. Prima etapă a ediţiei cu numărul 33 a celui mai dur concurs de anduranţă a sporturilor cu motor din lume s-a soltat cu 3 morţi.
Presa din întreaga lume a anunţat încă de duminică seară, după prima etapă din Raliul Dakar 2012, că un concurent şi-a pierdut viaţa, urcând la 59 de persoane numărul celor care au murit la Raliul Dakar de-a lungul anilor.
În aceeaşi zi în care Boero şi-a găsit sfârşitul, alţi doi spectatori, tatăl şi fiul de doar 12 ani au murit. Accidentul a avut loc în apropierea oraşului Tres Arroyos, nu departe de zona în care avea loc etapa de motociclete în care a decedat argentinianul Jorge Martinez Boero, cel care a lăsat în urmă un copil de doi ani.
Cei doi spectatori, un bărbat de 37 de ani şi fiul său de 12 ani, au murit într-un accident al avionului din care victimele doreau să urmărească spectaculoasa cursă.
Dintre cele 61 de victime cîte a făcut Dakarul pînă acum, 21 au fost concurenţi, în timp ce restul de 40 au fost spectatori, oameni din echipele de asistenţă, ziarişti şi chiar oganizatori, potrivit gsp.ro.
Runda a doua notată un nou accident care putea avea urmări tragice
Pilotul francez Bruno da Costa, pe o motocicletă Yamaha 450WRF, a fost la un pas să îşi treacă numele pe lista neagră a participanţilor la raliul găzduit de Argentina, Chile şi Peru după ce a lovit din plin o vacă în timpul specialei dintre Santa Rosa de la Pampa şi San Rafael.
Pilotul de 38 de ani a fost transportat de urgenţă la Spitalul din Mendoza(Argentina), unde medicii i-au găsit un hematom imens, după ce iniţial s-a presupus a fi o hemoragie renală.
În ediţia din acest an a Raliului Dakar participă şi doi români la clasa moto, Emanuel Gyenes, locul 33 după două etape, şi Marcel Butuză, ocupantul poziţiei a 84-a în clasamentul general.
Ştefan Diaconu
