Liga Campionilor. Steaua – Chelsea 0-4

Steaua a pierdut la scor în fața londonezilor de la Chelsea, 0-4, în cea de-a doua fază a Grupei E a Ligii Campionilor, iar șansele de a prinde acel loc doi mult visat tind spre zero.

Încă un meci de coșmar pentru Steaua. După 0-3 cu Schalke, băieții lui Reghe au clacat cu 0-4, doar că de data aceasta pe propriul teren, în fața lui Chelsea.

Ce ușor e fotbalul pentru o echipă mare! Lui Chelsea, pe care Steaua a bătut-o la începutul acestei primăveri, chiar i-a stat gândul la meci de această dată. Ce a urmat pentru Steaua? Coșmar!

Fotbaliștii lui Mourinho nu au așteptat decât să fluiere arbitrul și s-au dezlănțuit. I-au masat pe steliști înspre propriul careu, iar inevitabilul s-a produs.

Era minutul 20 când RAMIRES a deviat perfect pe lângă Tătărușanu, după un șut oarecum ratat de Eto’o: 0-1

Spre finalul primei reprize, GEORGIEVSKI, omul pe care Schurrle l-a făcut total inutil, a înscris în proprie poartă: 0-2

Istoria nu avea să se schimbe după pauză. Tot Chelsea a condus ostilitățile, tot Schurrle a fost vioara întâi.

Încă două „boabe”, RAMIRES și LAMPARD, minutele 55 și 89: 0-4

Steaua nu are niciun punct după primele două etape și un golaveraj usturător, 0-7.

STEAUA: Tătăruşanu –  Georgievski (70 Varela), Szukała, Gardoş, Latovlevici –  Bourceanu, L. Filip – Ad. Popa (Tatu), Stanciu, Tanase –  Piovaccari (46 Kapetanos)

Antrenor: Laurențiu Reghecampf

CHELSEA: Cech – Ivanovic, Terry, David Luiz, A. Cole –  Ramires, Lampard –  Oscar (78 Azpilicueta), Mata (80 Willian), Schurrle –  Torres (11 Eto’o)

Antrenor: Jose Mourinho