Dacă Simona Halep a reușit calificarea în optimi, Sorana Cârstea s-a împiedicat, în turul al treilea, 1-6, 2-6 cu Jelena Jankovici, și a părăsit turneul de Mare Slem de la Roland Garros.
Sârboaica s-a impus clar în fața Soranei, în două seturi pe care le-a controlat cu autoritate.
În primul, Jankovici a reușit patru break-uri care au dezarmat-o pe Sorana, iar scorul, 6-1, a fost conform cu realitatea de pe zgură.
Al doilea set a început promițător pentru Cârstea, cu break și apoi valorificându-și serviciul (2-0), numai că Jelena a revenit rapid și a câștigat tot până la sfârșit (2-6).