Într-o duminică de mai a anului 1928, promenada braşoveană (astăzi Bulevardul Eroilor) era înţesată de lume. Microbiştii, printre care se aflau mulţi militari, se înghesuiau la intrările stadionului „Sub strajă” să-şi cumpere biletele de meci, cu numai 50 de bani. Revelaţia campionatului, Colţea, echipa vânătorilor de munte braşoveni, lupta pentru titlul naţional cu Jiul Lupeni. Stadionul din centrul oraşului, acolo unde astăzi se află parcul Central, a fost plin ochi.
Meci pe muchie de cuţit
Peste 7.000 de spectatori au aşteptat cu sufletul la gură rezultatul final. 1-0, 1-1, 2-1 pentru Colţea la pauză, dar Jiul egalează în repriza secundă. Final de meci dramatic. În minutul 87, Grubner scapă pe contraatac, centrează în faţa porţii şi Kemeny reia în plasă. 3-2 pentru braşoveni. Fanii înfierbântaţi ai echipei au invadat terenul, luându-i pe umeri pe fotbaliştii Colţei. Arbitrul clujean Lajos Nagy a încercat să elibereze terenul, dar, până la urmă, fluieră finalul meciului. Titlul naţional a poposit atunci pentru prima oară (şi singura, până acum) la poalele Tâmpei.
Rivalii de la Braşovia
Pentru a se înscrie în campionatul regional, Colţea şi-a făcut mai întâi ucenicia în meciuri amicale internaţionale: 2-1 cu selecţionata oraşului Cairo şi 4-1 cu WAC Viena. Campionatul regional era dominat de CS Braşovia, o grupare cu conducere maghiară. Derbiurile locale dintre cele două formaţii s-au transformat de multe ori în încleştări acerbe. Iată cum comenta ziarul local „Goal” în septembrie 1921 întâlnirea dintre Colţea şi Braşovia, partidă încheiată la egalitate, 4-4: „În 21 după masă a avut loc matchul pentru championat al celor două echipe, în faţa unui public care număra 5.000 de capete. (…) Purtarea unei părţi a publicului nu poate fi vorbită de bine nici aici, căci la ce ocazie a căutat să sperie pe arbitru şi jucători”.
Drumul spre titlu
Pe vremea aceea, Campionatul Naţional se desfăşura sub formula de Turneu Final. Participau cluburi din toată ţara, împărţite în campionate regionale sau pe oraşe. Câştigătoarele se calificau pentru Turneul Final, la care cele mai bune opt cluburi jucau în sistem eliminatoriu. Drumul Colţei către titlu nu a fost uşor. În sezonul 1925/1926 a întâlnit în sferturi AMEF Arad, în faţa căreia pierde cu 0-3 (0-2). În ediţia 1926/1927 ajunge în finală, cu Chinezul Timişoara. Primul meci se încheie la egalitate, 2-2, pentru ca la rejucare timişorenii să se impună în prelungiri, cu 4-3. Degeaba braşovenii au acuzat arbitrajul. În ediţia 1927/1928, Colţea a trecut pe rând de Olimpia Bucureşti, cu 3-2, Mihai Viteazul Chişinău, cu 6-4, pentru a se impune apoi în finală, cu 3-2 (2-1), în faţa Jiului Lupeni.
O reorganizare dubioasă, cu ordin de la Bucureşti
În sezonul următor, Colţea, aflată încă sub beţia succesului, trece cu greu, în runda preliminară, de Şoimii Sibiu, cu 2-1, dar pierde în sferturi cu 1-3, în faţa Venusului. Un an mai târziu, „militarii” au fost desfiinţaţi de către responsabilii bucureşteni, printr-un ordin de „reorganizare a sportului românesc”. Până atunci, clubul a fost susţinut de marii industriaşi ai Braşovului: fraţii Schiel, proprietarii unei fabrici de maşini, patronul fabricii de postav Scherg şi Aronsohn, cel care deţinea cea mai mare firmă de transport din Braşov. Conducerea grupării nu s-a lăsat până nu şi-a construit un stadion în valea Cetăţii, la a cărui inaugurare a fost chemat Carol al II-lea.
Căpitanul Cristescu, preşedintele clubului
Fondatorul Colţei Braşov şi conducătorul echipei de-a lungul istoriei de numai 10 ani a fost colonelul Vintilă Cristescu, descendent al căpitanului Sava Cristescu, erou în Bătălia pentru Braşov din Primul Război Mondial. Vintilă Cristescu a fost primul braşovean participant la Jocurile Olimpice, la Amsterdam, în 1928, la cursa de maraton.
Echipa Colţei din finala cu Jiul, din 1928
Lobel – Columban, Balint, Şt. Torok, Csajka, Ad. Hrehuss, Kemeny, Gylebrowsky, Gruber, Hecht, Peterffi.
Căpitanii Colţei
AUER. Vedeta braşoveană va pleca, după finala pierdută în 1927, la Ujpest Budapesta. În Ungaria stă şapte ani, câştigând cu Ujpest patru titluri de campion, Cupa Europei Centrale şi Cupa Naţiunilor din Uruguay. Din 1936 joacă cinci ani la Rapid Bucureşti, câştigă patru Cupe ale României, devine golgheter în 1940 cu 21 de goluri. În perioada cât a jucat pentru Ujpest, Auer a făcut parte şi din lotul Naţionalei Ungariei.
PETERFFY. S-a transferat la Colţea de la vicecampioana UCAS Petroşani, în 1925. Pe 1 iulie 1928, în meciul din sferturi cu Olimpia, câştigat de Colţea chiar pe terenul bucureştenilor, Peterffy este cel care aduce victoria, în prelungiri. A fost singurul sezon petrecut la Braşov, întorcându-se pentru restul carierei (1928-1936), la UCAS Petroşani (viitorul Jiul).
Istoria Colţei
În iunie 1913, câţiva elevi de la liceul „Sf. Sava” înfiinţau o echipă de fotbal. Pentru că erau vecini, i-au dat numele străzii: „Colţea”. Curând după Unirea din 1918, Colţea Bucureşti şi-a deschis o filială la Braşov. Aceasta avea să aibă mai mult succes decât echipa-mamă din Bucureşti: în 1927, Colţea Braşov joacă finala, iar în 1928 devine campioană naţională. Cea mai populară echipă din Braşov n-a fost, în acea perioadă, Colţea, ci Braşovia. Braşovia a fost multiplă campioană regională până la apariția Colței, în 1921.
Adrian Militaru
