În acest weekend, Andrei Duban şi-a oficiat relaţia cu actriţa Graţiela Teohari.
Cei doi actori sunt împreună de doi ani, iar Duban a cerut-o în căsătorie pe frumoasa lui iubită încă de la începutul relaţiei, mai exact după numai o lună. Se pare că pregătirile au durat ceva mai mult…
Nunta celor doi a avut loc la Palatul Ghika, iar ca naşi le-au fost alături bunii lor prieteni, Alin şi Oana Caraman. Mireasa a purtat o rochie lungă, de culoare ivoire, creaţie a designerului Silvia Lauretta.
Proaspeţii însurăţei şi-au planificat pentru luna de miere o călătorie romantică la Paris.
Teodora Dumitru