Decor: O cabină telefonică nefuncţională, aflată undeva la capătul lumii, în mijlocul pustietăţii, un scaun de closet găurit şi o sticlă goală de votcă. În jur e plin de buruieni veştejite, mucuri de ţigară şi foarte mult praf.
Personaje: O fecioară de 35 de ani ce poartă o rochie de mireasă mai degrabă gri decât albă, un bătrân îmbrăcat în cactus şi o pisică moartă.
Încadrare temporală: Undeva cu puţin înainte de sfârşitul lumii
Fecioara (către bătrânul îmbrăcat în cactus): Ar fi timpul să scăpăm de pisica aia moartă nu crezi? M-am săturat de muştele care mă vizitează în fiecare noapte şi-mi strică somnul de frumuseţe.
Bătrânul (morocănos ca de obicei): Dacă vrei s-o mănânci, mănânc-o ! Nu e treaba mea…
Fecioara: Cine a zis ceva de mâncat? Mă gândeam doar că ar fi bine să dispară din peisaj. Prea mă deprimă.
Bătrânul: Eşti foarte amuzantă.
Fecioara: Cum aşa?
Bătrânul: Foarte simplu. Spui că te deprimă o pisică moartă când noi suntem la un pas de Judecata Finală.
Fecioara (se gândeşte puţin): Nu vorbi despre asta, te rog. Nu vreau să mă gândesc.
Bătrânul (cu un aer cinic): De ce ? Oare dacă nu te gândeşti la un lucru înseamnă că nu există ?
Fecioara tace şi se îndreaptă spre cabina telefonică.
Bătrânul (la fel de cinic): N-am nicio fisă, dacă asta te întrebai.
Fecioara (ignorând ultimele cuvinte ale bătrânului): Nu îţi simţi sufletul încărcat de păcate? Şi acum îţi mai arde de glume?
Bătrânul: Am tot atâtea păcate precum pisica aia de colo
Fecioara: Poate, dar tu n-ai avut la dispoziţie decât o viaţă. Ei i s-au scurs toate cele nouă.
Bătrânul: E ciudat să fii mort. Aş vrea… aş vrea să se termine odată de tot. Tensiunea asta mă ucide.
Fecioara: Ţi-am spus că nu vreau să discutăm despre asta.
Bătrânul: Da, am uitat că refuzi să accepţi realitatea. Tu o să scapi uşor.
Fecioara: Ce vrei să spui? (bătrânul nu era niciodată prea explicit)
Bătrânul: O să scapi uşor. Eşti însăşi întruchiparea purităţii. O să-ţi dea nişte aripioare şi-o s-ajungi direct în rai, cântând la harpă pe un norişor din vată de zahăr.
Fecioara (deja mai îmbunată): Chiar crezi asta?
Bătrânul: De ce aş mai fi spus-o dacă n-aş fi crezut-o? Bineînţeles.
Fecioara: Mulţumesc. (ezită) Adică, cred c-ar trebui să-ţi mulţumesc. Până la urmă nu eşti un bătrânel atât de nesuferit. Îmi pare rău că te-am judecat greşit.
Bătrânul: Nicio problemă. Seneca a avut întotdeauna dreptate când a spus că „errare humanum est, perseverare autem diabolicum”. Din păcate, trebuie să-mi asum ultima parte.
Fecioara: De asta eşti îmbrăcat în cactus?
Bătrânul: Este una din pedepsele pe care le-am primit. Din lipsă de plante adevărate m-au adus pe mine. Nimic nu mai poate supravieţui în pustietatea asta.
Theodor Barbu
