Una dintre preocupările majore ale faraonilor au fost femeile, integrate într-o instituţie complexă, lucrativă, dar nu în ultimul rând furnizoare de plăceri carnale. Femei alese după criterii estetice, dar şi după aptitudinile dovedite în diverse activităţi. Importanţa haremului Mi-Ur, de pildă, era covărşitoare. Acesta deţinea ateliere de ţesut in, numeroase terenuri şi îi reveneau profituri importante din vânzarea peştilor şi a grâului. În ateliere munceau în special ţesătoare siriene, ale căror pânze cu motive şi culori încântătoare erau renumite în tot Orientul Mijlociu.
Haremul itinerant
În Noul Imperiu din Egiptul antic se va dezvolta o formă originală de harem, cel itinerant. „Divele” îl urmau pe faraon în războaie (în garnizoane), în capitale provinciale etc. Erau, probabil selectate regine şi favorite ale momentului. Din suită făceau parte şi copii de viţă regală. Alături de ele trăiesc aici, discret, toate soţiile, cu excepţia marii soţii regale care se afla, probabil, şi în conducerea acestei instituţii fără să-şi neglijeze obligaţiile religioase şi familiale. Soţiile secundare pot fi numeroase. În Noul Imperiu, căsătoriile cu prinţesele străine se înmulţesc. Legăturile între suverani sunt personale. Ca o consecinţă, în momentul în care un aliat moare, pactul trebuie reînnoit şi noua logodnică ia drumul Egiptului. De pilda, Amenhotep II se căsătoreşte, după 20 de ani, cu două prinţese mitaniene. Prima dintre ele aduce cu ea o suită de 317 femei, toate destinate haremului. Printre soţiile acestui rege figurează şi două prinţese siriene şi o soră. (A.M.)
