Am ajuns în pragul disperării. Pensionari nu mai au ce pune pe mese, mamele plâng de frica noii Ordonanțe, iar studenții nu mai au nici o speranță de viitor.
Și, colac peste pupăză, Guvernul nu se chinuie să întrepte lucrurile, ci lovește cât poate în buzunarele noastre, în care deja bate vântul.
Am ajuns să ne batem pe o pâine dată gratis și să ne milogim de autorități pentru a ne da șansa să ne creștem copiii. Ne rugăm să putem sta doi ani cu copilul nou născut acasă. În caz contrar, ne silim să renunțăm să mai devenim și părinți.
Asta pentru că Guvernul nu ne oferă posibilități. Creșe nu avem, iar bani de bonă nici atât, întrucât Boc are grijă să taie tot. Salarii, pensii, indemnizații, chiar și banii de medicamente.
Și toți dăm vina pe criză, o criză în care se pare că ne afundăm tot mai adânc, în timp ce Guvernul ne zâmbește asigurându-ne că… va fi bine. Bine pentru noi, sau pentru ei?
