NU avem bani pentru indemnizația mamelor, dar vrem săli de sport. Elena Udrea ne demonstrează încă o dată că știe să risipească banii nu numai pe pantofi și genți de firmă, dar și pe lucruri nefolositoare.
Doamna Ministru a Turismului s-a trezit iar cu o sumă măricică la dispoziție și vrea să construiască: săli de sport. Asta în ciuda faptului că mamele sunt disperate că nu au cu ce să își crească copiii, întrucât Guvernul a înjumătățit concediul maternal.
Însă, cum Elena Udrea nu are nevoie de un concediu maternal, s-a gândit, probabil, să rezolve problema obezității în România, investind milioane de euro în săli de sport.
Oare i-o fi spus cineva doamnei Udrea să suntem în criză, iar obezitatea a început să se trateze prin foamete? La cum gândește și la ce planuri de viitor își face, am crede că habar nu are. Atunci să o informeze, Doamne iartă-mă, cineva.