Congresul Extraordinar al Partidului Conservator, desfăşurat la Sala Palatului, a oferit ocazia producerii a două evenimente politice inedite: nominalizarea pentru două funcţii de conducere în cadrul partidului –preşedinte executive şi secretar- a doar doi candidaţi (câte unul pentru fiecare!)- şi încercarea primarului sectorului 4, Cristian Popescu, zis ”Piedone”, de a-l face pe actualul primar general Sorin Oprescu să adere la unul dintre partidele ce formează USL. Adiacent, s-a mai discutat şi proiectul unei noi strategii politice pentru perioada următoare.
Pentru ”clarviziunea” de care a dat dovadă părăsind PDL şi aderând la formaţiunea politică înfiinţată de Dan Voiculescu, senatorul Vasile Nistor a fost a fost desemnat în funcţia de preşedintele executiv, cu 5.971 de voturi, iar Damian Florea, cu 6.002 de sufragii, a căpătat postul de secretar general.
Cum România are o politică profund originală, în care ”Dreapta” se confundă cu ”Stânga” Daniel Constantin, preşedintele Partidului Conservator, a ţinut să atragă atenţia că, acum, ”construim alături de stânga, PSD, o campanie de salvare a ţării”. Prezentă la eveniment, Ecaterina Andronescu ,vicepreşedinte social-democrat, a stârnit lacrimi, declarând că ”scopul nostru nu este să câştigăm alegerile, ci acela de a alcătui un program politic viabil care să se solidarizeze cu poporul român ce astăzi este într-o mare suferinţă”. Nici liderul liberalilor, Crin Antonescu nu a vrut să se lase mai prejos şi a avertizat că noua alianţă este una de durată, ”o construcţie politică fără precedent, pentru că România se află într-o situaţie fără precedent. Ne luptăm cu cea mai oribilă ameninţare de la Partidul Comunist până acum.”
Bătătlia pentru Capitală
După epuizarea celor 13 puncte aflate pe ordinea de zi a Congresului Extraordinar, Piedone, primarul Sectorului 4, a dorit să clarifice care sunt condiţiile în care va candida la Primăria Generală a Municipiului Bucureşti. Mai întâi, şi-a reînnoit ”jurămintele maritale”, făcând o paralelă între căsnicie şi funcţia de primar: ”M-am căsătorit o dată, nu-mi trebuie altă nevastă, am 23 de ani de căsătorie. Am obţinut o primărie, n-am s-o trădez, voi rămâne candidat la Primăria Sectorului 4, atâta timp cât Legea Capitalei este aşa cum este acum”. În eventualitate în care bucureştenii vor opta prin referendum pentru o singură primărie pentru toată Capitala, slăbitul Piedone şi-a declarat disponibilitatea de a fi candidatul PC la scaunul de primar general. În plus, edilul principal al Sectorul 4 a mai afirmat că l-ar sprijini pe Sorin Oprescu, la alegerile pentru primăria Bucureştiului, cu condiţia ca acesta să adere la unul dintre cele trei partide care constituie Uniunea Social-Liberală.
Dan PAPIJ