Aceştia nu înţeleg jocurile de culise ale ministrului de externe, Teodor Baconschi, care a mutat Consulatul general al României de la Montreal la Vancouver, aparent fără nicio logică.
În urma articolului publicat ieri, în paginile de dezvăluiri, referitor la numirea unui nou consul general în persoana lui Lucian Rosenfeld şi mutarea sediului consulatului de pe o coastă pe alta a Canadei, am primit următoarea reacţiei a unei românce, stabilite la Vancouver de câţiva ani, pe care o redăm în continuare:
Stimată redacţie,
Am găsit pe Net ştiri şi fotografii despre modul în care sunt scoşi bolnavii din spitale, ca acestea să fie desfiinţate, fiindcă aşa vrea conducerea politică a ţării. Bineînţeles că m-a cuprins indignarea. Las’ să se închidă, ce le trebuie românilor atâtea unităţi spitaliceşti, că poporul nostru e tare ca fierul. Iar în loc să se deschidă cât mai multe consulate, că de asta avem mare nevoie, mai ales că se apropie alegerile şi urmează ca şi diaspora să voteze.
Vă daţi seama câte zeci şi sute de mii de dolari va cheltui anual Statul român pentru o treabă ca asta? Bani pe care Guvernul se plânge că nu-i are. Şi pe care îi iroseşte ca mie să-mi fie mai bine aici, în ţara mea adoptivă. De-asta nu mai puteam eu trăi la Vancouver, că n-aveam consulatul aproape. Cu autorităţile canadiene nu-s probleme de niciun fel. Toate se pot rezolva prin telefon, corespondenţă electronică ori prin banala poştă. Cu cele româneşti nu se poate aşa ceva. Mai exact, s-a putut până anul trecut, când regulile s-au schimbat dintr-o dată. Corespondenţa prin poştă sau prin reprezentant, de la românii aflaţi în Canada, s-a sistat subit, schimbându-se regulile jocului. Aceştia trebuie să se deplaseze în persoană la consulat ori la ambasadă, dacă vor să obţină şi cea mai neînsemnată hârtiuţă legalizată. Acum, cred şmecherii de la Bucureşti, românii din Canada nu vor mai avea probleme. Cei de pe coasta de est se vor deplasa la ambasada din Motreal, iar cei de pe coasta de vest la consulatul din Vancouver. Dar, domnilor, ţara asta e cam măricică. Şi de aceea vreau să aflu ce vor face ceilalţi, care locuiesc în centrul statului, la nord sau la sud?
Când am călcat în Canada, ofiţerul de la emigrări trecut o dată greşită pe documentul meu de intrare. Am descoperit eroarea relativ târziu, când am aplicat pentru cetăţenie. Am vorbit la telefon cu emigrările din Montreal şi mi-au solicitat documentul în original, pe care l-am trimis prin poştă. După trei luni am primit acasă, fără nicio taxă şi fără să fac vreun drum un nou certificat de intrare în Canada, de astă dată corect. Iar corespondenţa cu pricina a fost posibilă între mine şi autorităţile federale la mii de kilometri, de pe o coastă pe alta a statului. În concluzie, dacă am nevoie de un document românesc, de ce nu-l pot obţine în acelaşi mod de la ambasada noastră din Montreal? Oare n-au ai noştri încredere în poşta canadiană? Ce nevoie am eu de consulat la Vancouver, când românii bolnavi de acasă sunt daţi afară din spitale? Ce interese politice murdare se ascund în spatele acestei măsuri aberante şi imorale?
Mai mult, sunt convinsă că onor Consulul general nu va locui ca mine, într-o garsonieră pentru care plătesc o chirie de 830 dolari canadieni pe lună. El are nevoie de o reşedinţă respectabilă şi impunătoare, un automobil de 30.000 şi nu-mi imaginez că va fi plătit cu doar 8 dolari pe oră. În plus, nu va fi singurul angajat al consulatului, costurile totale majorându-se. Motiv din care încerc un sentiment pe care nici nu-l pot defini, un amestec între revoltă, scârbă, deznădejde şi alte asemenea.
Aş organiza un miting de protest şi aş arunca cu pietre în geamurile lui Rosenfeld. Iar dacă voi avea ocazia să-l întâlnesc, i-aş spune câteva, fiindcă clocoteşte sângele în mine, mai ceva ca pe vremea mineriadelor.
Cu stima,
Cătălina D.
