Desi lui Zicu îi merge foarte bine pe plan profesional, nu la fel se poate spune si pe plan personal. A revenit la naţională şi are un sezon foarte bun la Timişoara. Dar, dupa doar câteva luni de amor, fostul dinamovist şi cântăreaţa Lavinia au pus punct relaţiei lor.
Fotbalistul nu s-a putut bucura pe deplin de convocarea acestuia la naţională pentru dubla cu Bosnia şi Luxemburg. Potrivit revistei „Story”, Lavinia spune că relaţia s-a terminat din cauza programului prea încărcat al amândurora şi a faptului că nu locuiau împreună. „Poate pentru că el a venit în viaţa mea într-un moment în care altele erau priorităţile mele şi nu eram hotărâtă să mă avânt într-o relaţie. N-am refuzat totuşi să ies cu el şi să încercăm să fim un cuplu şi, până la un punct, a mers, apoi eu m-am concentrat prea mult pe ce aveam de făcut şi am scăpat din vedere că am un iubit. Era o relaţie la distanţă, eram doi oameni extrem de ocupaţi. El e pe val, acolo, la Timişoara, şi eu am aici mult de muncă, ne neglijam unul pe celălalt, aşa că am pus punct”, a spus Lavinia în paginile revistei.