Un şofer a fost oprit de un echipaj de poliţie din Buzău după ce a condus pe străzile oraşului cu viteză foarte mare.
În timpul controlului, poliţiştii au observat că şoferul consumase şi băuturi alcoolice. Întrucât acesta a refuzat să sufle în etilotest, oamenii legi au fost nevoiţi să îl ducă la Spitalul Judeţean pentru recoltarea de probe.
Nici la spital nu a vrut însă să coopereze şi să le permită medicilor să recolteze probe. El a început să îi înjure şi pe poliţişti şi pe doctori şi chiar i-a ameninţat că îi muşcă de nas dacă nu îl lasă să plece.
"Ai masca pe faţă… esti poliţist mâncaţi-aş. Ştiu, eşti şmecher, eşti smecher. Ce ţi-am făcut eu? Te-am deranjat?" l-a înterbat şoferul pe poliţist.
Chiar dacă omul legii i-a spus că nu a fost deranjat de el, şoferul nu s-a sfiit să continue cu injuriile.
"Da ce-ai mâncaţi-aş? Lasă-mă-n pace! Lasă-mă frate, te rog eu frumos. Bă, zi-i frate să mă lase-n pace. Lasă-mă bă că te muşc de nas. Ce-o să-mi faci tu mie? Bă zdreanţă care eşti", a ameninţat şoferul.