Pe parcursul secolului al XIX lea, un adept al neoclasicismului a reuşit să pună o amprentă desăvârşită în arta picturală românească. Acesta a fost Gheorghe Tattarescu, un mare pictor român, care a trăit în perioada 1820-1894. Primele urme lăsate de acesta în pictura noastră s-au făcut remarcate prin participarea acestuia, alături de zugravul de biserici Nicolae Teodorescu, care i-a fost şi unchi, la pictarea unor biserici, printer care şi Mănăstirea Răteşti.
Cu ajutorul preotului Chesarie din Buzău obţine o bursă de studii la Academia San Luca din Roma, loc din care deprinde cu prisosinţă arta academismului italian, executând copii după Raphael, Bartolome Esteban Murillo, Salvatore Rosa, Guido Reni. Tăttărescu, dincolo de priceperea sa desăvârşită în ale artelor picturale, a fost unul dintre participanţii de seamă de la Revoluţia din 1948. Se nasc astfel portretele unor revoluţionari destoinici, gen Gheorghe Magheru, Ştefan Golescu, Nicolae Bălcescu, iar idealul eliberării naţionale este transpus în compoziţii alegorice cu subiect revoluţionar („Renaşterea României”, „Unirea Principatelor”).
În anul 1860 primeşte sarcina întocmirii unui „Album naţional”, în care vor fi zugrăvite privelişti şi monumente istorice din ţară, lucrări peste care va aşterne o patină romantică. Primii paşi făcuţi în arta bisericească, vor fi acum conturaţi, în perioada 1853-1892, pictând peste 50 de biserici în Bucureşti şi chiar şi Mitropolia din Iaşi. Stilul abordat de artist a făcut simţită prezenţa îmbinării armonioase dintre neoclasicism şi amprenta bizantină. La toate acestea s-a adăugat o bogată activitate de profesor, în care s-a desfăşurat, împreună cu Theodor Aman, cel cu care a înfiinţat la 1864, Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti.
Tot aici, a dat curs unei lucrări „Percepte şi studii folositoare asupra proporţiunilor corpului uman şi desene după cei mai celebri pictori”. Vrme de aproape 40 de ani a locuit într-o casă în Bucureşti, loc în care şi-a desfăşurat o mare parte din activitatea sa. De la 1951, aceasta a fost transformată în Muzeul Gheorghe Tattarescu, astăzi pe strada Domniţa Anastasia nr 7.
Declarată monument istoric, casa aminteşte de arhitectura vestitelor hanuri ale Bucureştiului de altădată, constituind un colţ caracteristic al vechiului oraş. Muzeul memorial adăpostea o colecţie cuprinzând un bogat patrimoniu de pictură, grafică (compoziţii, portrete, desene), pictură murală în stil neo-pompeian, mobilier de epocă, obiecte personale, precum şi un bogat fond documentar.
La etaj fusese reamenajat atelierul artistului şi se aflau expuse marile pânze istorice cât şi galeria de portrete care l-au consacrat pe artist în conştiinţa contemporanilor săi. (Viorica Romaşcu)
