Este blondă, frumoasă şi are un trup de invidiat. Alejandra Maglietti, în vârstă de 23 de ani, se declară o fană înrăită a echipei naţionale de fotbal, Argentina.
Asta pentru că iubeşte bărbaţii cu trupuri atletice, iar sportivii sunt întruchiparea masculului perfect. Alejandra este lipsită de inhibiţii şi a declarat recent că nu refuză nimic când vine vorba de sex. Tânăra are parte, din păcate pentru ea, de destul de multe perioade de abstinenţă. Şi mărturiseşte că le face faţă cu mare dificultate. „Din punct de vedere sexual, îmi este foarte greu. Prietenul meu locuieşte în Chaco şi mă vizitează o dată la două săptămâni, dacă poate şi atunci. Este greu, foarte greu, dar găsesc puterea să rezist, gândindu-mă că, atunci când va fi să vină momentul, voi da totul din mine”.