„Profet al Domnului, în căutarea celor necuprinse, îndelung ai scrutat orizonturile, pentru a ţi descoperi corabia.
Şi acum, iată, corabia ta a sosit şi trebuie să pleci.
Totuşi, înainte de a ne părăsi, am dori să ne vorbeşti şi să ne dezvălui câte ceva din adevărurile tale.
Iar noi le vom dărui copiilor, iar aceştia nepoţilor noştri şi ele nu vor pieri niciodată.
Fiindcă, în singurătatea ta, vegheat ai zilelor noastre şi, în veghea ta, ai ascultat suspinele şi râsetele somnului nostru.
Acum, arată te, dar, nouă şi vorbeşte ne despre tot ce ai descoperit, despre ceea ce se află între naştere şi moarte.”
Un orator zise: „Vorbeşte ne despre Libertate”.
Iar el răspunse:
„La porţile oraşului ca şi nlăuntrul caselor v am văzut prosternându vă în adorarea propriei voastre libertăţi,
Asemenea sclavilor care se umilesc înaintea unui tiran, pe care îl glorifică, în timp ce el îi zdrobeşte.
Da, în grădina templului, ca şi în umbra cetăţii, i am văzut pe cei mai liberi dintre voi ducându şi libertatea ca un jug, purtând o asemenea cătuşelor.
Şi inima mi sângera de durere, fiindcă voi nu veţi fi liberi decât atunci când însăşi dorinţa de a ajunge la libertate va fi pentru voi un ham şi când veţi înceta a mai vorbi de libertate ca despre o ţintă, ca despre o desăvârşire.
Veţi fi liberi în adevăr nu doar când zilele vă vor fi fără de griji, iar nopţile fără de dorinţe ori fără de chinuri,
Ci, mai degrabă, când aceste lucruri vă vor cuprinde viaţa şi când vă veţi ridica deasupra lor goi şi fără de piedici.
Dar cum vă veţi ridica deasupra zilelor şi nopţilor voastre, dacă nu veţi rupe lanţurile cu care, în zorii înţelegerii voastre, v aţi şi încărcat ora amiezii?
Într adevăr, ceea ce numiţi libertate este cel mai puternic dintre aceste lanţuri, cu toate că verigile i strălucesc în soare, luându vă ochii.
Şi ce sunt acestea dacă nu fragmente din voi înşivă, pe care vreţi să le îndepărtaţi spre a deveni liberi?
Or, dacă e nedreaptă legea pe care voiţi a o aboli, această lege a fost scrisă cu însăşi mâna voastră pe propria frunte
Şi dacă nu o veţi putea şterge, arzându vă cărţile legilor, nici spălând minţile judecătorilor, chiar dacă veţi revărsa asupră le nesfârşirea mării.
Iar dacă e un despot pe care voiţi a l detrona, luaţi aminte mai întâi dacă tronul acestuia a fost definitiv distrus în inima voastră.
Fiindcă, spuneţi mi, cum ar putea un tiran să i domine pe cei liberi şi mândri, dacă nu ar exista o tiranie în propria lor libertate şi o umilinţă în propria lor mândrie?
Şi dacă există o îngrijorare pe care voiţi a o alunga, aceasta a fost aleasă de voi înşivă, mai degrabă decât v a fost impusă,
Iar dacă există o frică pe care vreţi a o risipi, locul acesteia este în inima voastră şi nu în mâna temutului tiran.
Dar cum vă veţi ridica deasupra zilelor şi nopţilor voastre, dacă nu veţi rupe lanţurile cu care, în zorii înţelegerii voastre, v aţi şi încărcat ora amiezii?
Într adevăr, toate lucrurile amestecate sunt în firea voastră intimă într o constantă semiîmbrăţişare, cele dorite cu cele nedorite, cele ce vă repugnă cu cele nespus de plăcute,
Acestea toate laolaltă în voi sălăşluiesc – lumini şi umbre – perechi în strânsă unire.
Iar când umbră se destramă şi dispare, lumina care întârzie devine umbra altei lumini
Şi, astfel, libertatea voastră, pierzându şi piedicile, devine ea însăşi piedica unei şi mai mari libertăţi.” (fragment din „Profetul” de Kahlil Gibran)
