Dumnezeu trimite adeseori nevoi şi necazuri asupra noastra din pricina păcatelor noastre, dar şi atunci El ne pedepseşte dorindu-ne tot binele. Priveşte la doctorul trupesc: ce face el cu bolnavul? Uneori, el pune înainte leacuri amare, alteori arde şi taie, prin toate acestea făcând să crească durerea prin vindecare, şi fără îndoială că le săvârşeste pe toate acestea de dragul sănătăţii şi nu al bolii, de dragul vieţii şi nu al morţii. Bolnavul se tânguie şi geme şi nici nu voieşte leacuri amare, dar când se va însănătoşi, va aduce multă mulţumire doctorului. Asemenea şi Domnul, Doctorul sufletelor noastre, văzând rănile izvorâtoare de puroi ale păcatelor noastre, va aduce asupra noastră îngrijirea doctoricească ce se cuvine. Ne arde cu năpaste, ne taie cu nevoi neaşteptate, ne adapă cu amărăciuni pline de tânguire, şi toate acestea le face pentru tămăduirea şi înzdrăvenirea noastră, după cum spune şi David: "Certând m-a certat Domnul, dar morţii nu m-a dat" (Psalm 117, 18). Şi întru însăşi pedeapsa pe care Domnul o da, El este mai mult bun decât plin de iuţime, mai mult milostiv decât aspru şi mânios; cu toate că pe rănile şi necazurile noastre cumplite vărsa vin, dar nu fără mir, loveşte, dar nu fără îndurare, ne întristează, dar nu fără milă şi mângâiere. Pedepsele sunt de cea mai mare trebuinţă, pentru că altfel nu se pot tămădui rănile noastre sufleteşti. Pedeapsa trebuie însă să o primim cu mulţumire şi nu cu întristare, fără cârtire, cu răbdare şi însufleţire. (A.M.)
De ce vin uneori necazurile?
