Tehnologiile de comunicaţie care au modelat societatea noastră după mijlocul secolului XX au lansat mari promisiuni: rapiditatea şi fluiditatea schimburilor de informaţii, accesibilitatea şi răspândirea universală a cunoaşterii. Dar promisiunea lor cea mai grandioasă a fost aceea de a apropia fiinţele umane.
Iluzia comunităţilor virtuale. Internetul, proiectat iniţial pentru a facilita accesul la informaţiile ştiinţifice, s-a văzut astfel dotat progresiv, din ce în ce mai mult, cu instrumentele necesare pentru a exprima „personalitatea” oamenilor, nu doar pentru a propaga idei. Astfel se explică popularitatea blogurilor – jurnale unde se etalează viaţa privată sau diferite idei personale – şi cea a reţelelor sociale virtuale unde se stabilesc contacte între cei care împărtăşesc aceleaşi interese. Graţie acestor noi „tehnologii sociale” ar fi posibil, în cele din urmă, să ne eliberăm total de „aparenţele exterioare”, de „normele sociale” şi să ne întâlnim direct, după afinităţi mai profunde, aşa cum a profeţit apostolul LSD-ului (acidul lisergic dietilamida-25,una dintre cele mai puternice substanţe halucinogene cunoscute), Timothy Leary, convertit mai târziu la cultul virtualului?!
Iluzia întreţinută de „comunităţile virtuale” care au înflorit pe internet este una subtilă, întrucât, dacă persoanele mai în vârstă simt instinctiv că acest fel de comunitate este destul de superficială – din cauza cuvintelor goale şi a impresiilor vagi pe care le vehiculează – tinerele generaţii consacră întotdeauna mai mult timp vieţii lor paralele, în întregime virtuală, şi lasă la o parte aproape tot ceea ce constituia altădată viaţa reală. Mulţi părinţi sunt preocupaţi de această tendinţă a copiilor lor, chiar şi dacă ei nu sunt pe deplin conştienţi de pericolele realităţii virtuale. Şi toate acestea în absenţa spiritului şi a unei vieţi reale. (A.M.)
