EXTINDERE. Un nou caz de infectare de gripă porcină a fost confirmat de către Institutul Cantacuzino, numărul bolnavilor români ajungând la 54.
Ultimul caz despistat este cel al unei tinere de 27 de ani, care a venit pe 5 iulie din Franţa. Ea a fost internată în Institutul "Matei Balş" din Bucureşti şi primeşte tratament de specialitate. Autorităţile sanitare au început deja investigaţiile epidemiologice. Două persoane care au intrat în contact cu tânăra sunt monitorizate, informează Ministerul Sănătăţii. (G.R.)