Parcă plouă cu îndrăgostiţi! A venit primăvara şi la orice pas întâlneşti cupluri care se bucură de razele soarelui. Până acum totul părea monoton, sau cel puţin aşa vedeam eu lucrurile. Cert este că am realizat cât de frumoasă poate fi o zi liniştită de primăvară.
Simt o schimbare, o senzaţie care mă face atentă la lucrurile simple, la micile amănunte, care, până acum, treceau neobservate pe lângă mine. Merg pe stradă şi zâmbesc! Spre surprinderea mea, cei din jur îmi răspund la fel. Afişează acelaşi zâmbet inocent şi calm… Mă năpădesc o mie de gânduri, realizez de când nu m-am simţit atât de liberă. Cred că totul i se datorează lui. Persoanei abia apărute în viaţa mea. Cred că iubirea îmi bate la uşă, dar îmi e frică că îi deschid. Nu ştiu de ce. Nu mi s-a mai întâmplat să stau pe gânduri. Pentru că am simţit nevoia să vorbesc cu cineva, de curând, am băut o cafea cu prietenele. Fiecare îşi spunea părerea. Le-am ascultat şi mi-am dat seama că frica unei dezamăgiri mă ţine pe loc. Într-o seară, nu aveam somn. Butonând telecomanda am dat peste un film de dragoste. O tânără recita o poezie. Nu ştiu cine a scris-o şi nici dacă am reţinut-o corect, dar am simţit că versurile acelea erau răspuns la întrebările mele.
“Când dragostea te cheamă, urmeaz-o!
Chiar dacă drumul către ea e lung şi greu.
Când te cuprinde cu aripile ei, cedează-i!
Chiar dacă pumnalul ascuns între aripile ei te poate răni.
Când dragostea îţi va vorbi, ai încredere în ea,
Chiar dacă vocea ei îţi poate distruge visele!
Aşa cum dragostea te-a putut vindeca,
Tot iubirea te poate crucifica.
Şi, aşa cum a ştiut să te urce la cer
Şi ţi-a mângâiat cele mai tainice răni,
Aşa te poate coborî la pământ.
Totuşi…Când dragostea te cheamă, urmeaz-o!” (A.D.)
