Universităţile de stat au majorat taxele de şcolarizare

În ciuda crizei, universităţile din România au majorat taxele şcolate. Astfel că studenţii vor fi nevoiţi să scoată mai mulţi bani.De unde? Numai ei ştiu…

Cu mai puţin de zece zile înainte de începerea înscrierilor la universităţi, multe instituţii de studii superioare au anunţat taxe şcolare majorate 10-20%. Printre aceste universităţi se află şi Academia de Studii Economice, unde taxele de studii au crescut cu 500 de lei pe an. Dacă anul trecut studenţii plăteau 2.500 de lei, acum ei vor avea de achitat 3.000 de lei. Tot cu 500 de lei au crescut şi taxele la Universitatea Bucureşti, până la 2.500-2.700 lei.

Şi viitorii studenţi la medicină vor scoate mai mulţi bani din buzunare. La Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila taxa de şcolarizare pentru anul universitar 2009-2010 a ajuns la 5.000 de lei faţă de 4.500 cât a fost anul trecut. Singurii care şi-a menţinut tarifete este Universitatea Politehnică. Dimpotrivă, viitori studenţi care se înscriu on-line la facultate vor beneficia de o reducere de 10%. Nici universităţile particulare nu au maorat tarifele pentru că, în marea majoritate, ele se calculează în euro. (G.R.)