DATORII. Aproape 3.000 de prahoveni şi 230 de agenţi economici au fost debranşaţi de la sistemul de furnizare a energiei electrice.
Preţiosul curent a fost oprit din cauza datoriilor foarte mari pe care aceştia trebuie să le plătească către distribuitorul de energie, şi anume suma de aproape 2 milioane de lei. „Din totalul de 20.000 de clienţi mici consumatori, la nivelul judeţului Prahova, 234 au fost deconectaţi de la sistemul de furnizare a energiei electrice la finele anului trecut, iar din cei 300.000 consumatori casnici, 2.853 nu au ajuns la casieriile Electrica. Sumele datorate de aceştia sunt de 1.551.580 lei, în cazul agenţilor economici, şi de 118.380 lei, în cazul persoanelor fizice”, a precizat, ieri, directorul Agenţiei de Furnizare a Energiei Electrice din cadrul Electrica Muntenia Nord Ploieşti, Paul Ferdoschi.
Chiar dacă pare o soluţie drastică, directorul Ferdoschi a precizat că oamenii au avut destul timp la dispoziţie pentru a achita facturile. Cetăţeanul are, din momentul emiterii facturii şi până la decizia de debranşare, mai bine de 2 luni la dispoziţie pentru plata restanţelor. În caz contrar, Electrica are dreptul să-i rezilieze contractul, iar după trecerea a 6 luni să-i desfiinţeze şi instalaţia de racordare. Tarifele pentru reconectare încep de la 53 de lei şi pot ajunge până la 116 lei. (A.M.V.)