Denumirea de stil brâncovenesc defineşte tendinţele din pictura bisericească şi arhitectură de pe timpul lui Constantin Brâncoveanu. Este un fel de renaştere apuseană datorită şi exuberanţei decorative dată de obţiunea sporadică a manierei baroc.
Mişcarea cărturărească din Moldova dar şi umanismul european au creat premizele apariţiei acestui stil. Însă, încă de pe vremea lui Matei Basarab ctitorii au continuat evoluţia arhitecturii munteneşti prin preluări ale formelor gotice moldoveneşti, fără a depăşi însă un orizont provincial. Tot atunci se interpun elemente din renaşterea italiană, sau elemente specifice reşedinţelor princiare din Costantinopol, elemente ca pridvoare şi arcade, ca pretext de deschidere spre natură. În plus, atât recepţia elementelor orientale cât şi a celor nord-italiene a fost înlesnită de numeroase călătorii, prin care boierimea valahă. Pe această linie intervine cărturarul Constantin Cantacuzino, cu şcoli înalte absolvite, la Padova şi Constantinopol. În epoca lui Matei Basarab apăruseră în Ţara Românească primele teme istorice în pictură.
După urcarea pe tron a liniei familiei Cantacuzino edificiul reprezentativ a continuat să fie palatul. Domnitorii Şerban cantacuzino şi Constantin Brâncoveanu s-au remarcat prin numeroase ctitorii de biserici şi mănăstiri. Biserica Mănăstirea Dealu, de la început de secol XVI, pare să fie un model, cu plan triconc, pentru ceea ce avea să devină stilul brâncovenesc. Stilul brâncovenesc se remarcă prin expresivitatea scărilor exterioare, ale foişoarelor sau loggiilor, care dau un aspect special faţadelor. Ornamentica bogată a ancadramentelor, a coloanelor şi a balustradelor trădează influenţa barocă. Pe fondul unor proporţii mai zvelte, pridvorul deschis ajunge de exemplu a fi un element reprezentativ al clădirilor, cu boltire în semicilindru.
Palatele, însă, au fost ridicate în epoca brâncovenească mai ales în apropierea unor pânze de apă, în cadrul unor incinte rectangulare. Poarta şi anexele gospodăreşti sunt îndeobşte situate pe latura opusă reşedinţei, care este organizată pe două niveluri, deasupra unor pivniţe înalte. Soclul clădirilor include de obicei şi parterul. Palatele au pe latura dinspre curte un foişor cu scară, pe latura dinspre lac o loggie. Dotate cu aducţii de apă, cu băi şi grupuri sanitare, reşedinţele domneşti ofereau un comfort nemaiîntâlnit până atunci. Palatul Mogoşoaia devine o mărturie incontestabilă în acest sens.
Viorica Romaşcu
