Alături de elemente venite să înfrumuseţeze arhitectura, crucile de drum şi pietrele funerare au atras interesul mai degraba asupra conţinutului inscripţiei decât asupra decoraţiei.
Deşi considerate a se încadra într-un domeniu minor al sculpturii, de fapt, lespezile şi troiţele s-au exprimat prin ele însele nefiind ajutate prin alăturarea unui alt element care să le modifice expresia artistică. Simplificate şi adaptate tehnicilor, meşterilor şi monumentelor în care au fost folosite motivele decorative de baza, au fost preluate din sursa de bogată inspiraţie pe care o ofereau faţadele bisericilor din Mănăstirea Dealu şi Mănăstirea Curtea de Argeş. În acest fel s-a produs un proces lent de adaptare şi înglobare a preţioaselor motive de origine orientală în câmpul de motive al decoraţiei românesti medievale. Monumente de artă, troiţele au avut un rol bine definit în cadrul societăţii feudale.
Ele au fost ridicate pentru a comemora o bătălie, a aduce la cunoştinţă o lege sau o hotărâre domnească, pentru a sublinia că pe acel loc au fost mai înainte diferite monumente sau pentru a aduce în atenţia celorlalţi numele unor persoane, familii-donatori. Se observă că începând de la mijlocul secolului al XVII-lea, numarul crucilor ce aveau drept scop a afirma prezenţa acestor donatori a fost în continuă creştere. Acest lucru era legat de prestigiul social pe care îl conferea ridicarea unei cruci, prestigiu aproape asemănător ctitoriei de biserici şi fântâni. Cercetând categoriile sociale din care făceau parte ctitorii, se poate observa caracterul de democratizare a acestui fenomen. La inceput, cei ce ridicau troiţe făceau parte din marea boierime, pentru ca începând cu mijlocul sec. al XVIII-lea să întâlnim din ce în ce mai des oameni de condiţie mai modestă.
Putem lega acest proces de evoluţia afirmării personalităţii umane în sens aproape renascentist, căci închinarea către divinitate era şi la propriu şi la figurat o formulă, actul de donaţie reprezentând de fapt un motiv de afirmare a bogăţiei şi prestigiului social pe care dorea să-l ocupe ctitorul în societate. În decursul timpului, troiţele au avut şi funcţii utilitare, fiind folosite ca punct de referinţă în orientare. Fiind situate pe marginea drumurilor, ele marchează şi astăzi vechile drumuri dispărute. Motivele decorative ale troiţelor sunt în mare majoritate geometrice, manifestându-se mai mult conservatorism decât elementele de sculptură ce aveau drept scop decorarea monumentelor. Se înregistrează totuşi un caracter evolutiv al acestei decoraţii, aproape paralel cu evoluţia motivelor decorative ale ancadramentelor, coloanelor. (A.M.)
