Ca şi mentorul său, Traian Băsescu, politicianul Emil Boc s-a făcut luntre şi punte să intre în graţiile presei pe vremea când se afla în opoziţie, ştiind că o imagine favorabilă în mass-media e folositoare în politică.
Ne amintim cum în primăvara anului 2004 deputatul Emil Boc se erija în vajnic apărător al libertăţii presei, cerând vehement dezincriminarea insultei şi calomniei. Cităm din stenograma şedinţei Camerei Deputaţilor din 23 martie 2004: „Libertatea de exprimare este consacrată în sistemele democratice pentru a cenzura guvernanţii, pentru ca cei guvernaţi să aibă dreptul să-i supună controlului pe cei care-i conduc. Din acest punct de vedere, incriminarea penală reprezintă, repet, un factor de inhibare a acelora care ar putea critica, într-o formă sau alta, actele acelora care conduc. Soluţia pe care am propus-o – şi există şi un amendament în acest sens – este ca, în materie de calomnie, incriminarea să rămână la nivelul dreptului civil…”.
Trecând cu vederea expresiile stupide de „incriminare penală” şi „incriminare în dreptul civil”, altminteri scuzabile în cazul unui om cu cunoştinţe juridice precare, presa i-a rămas îndatorată, promovându-i domnului Boc o imagine de politician democrat din născare, gata să se supună fără crâcnire criticilor venite din partea presei, spre binele cetăţeanului. Imagine de care dl Boc a profitat din plin în ascensiunea sa politică.
Anii au trecut, foştii opozanţi au ajuns la putere, uitând principiile afirmate anterior şi devenind subit alergici la critică. Cochetăriile cu presa au fost date uitării, făcând loc reproşurilor şi atacurilor împotriva celor care au cutezat să-i critice. Din gura preşedintelui ţării au început să curgă invective la adresa ziariştilor: „găozar”, „ţigancă împuţită”, „păsărică”, „tonomate” etc., iar fostul mare apărător al presei, devenit prim-ministru, nu s-a lăsat nici el mai prejos, gratulându-l recent cu expresia „derbedeul dracului” pe ziaristul ce a îndrăznit să-i pună întrebări incomode.
Sub semnătura domnului Boc, în luna martie a.c. a fost înaintat Parlamentului proiectul noului Cod Civil cuprinzând o serie de prevederi aberante menite să pună botniţă presei. Campionul de altădată al libertăţii presei, aflat acum vremelnic la putere, nu a avut nicio ezitare să propună îngrădirea libertăţii de expresie.
Aşa stând lucrurile, se pune întrebarea: când a fost domnul Boc sincer, arătându-se sub adevărata sa faţă: când a luat apărarea presei în Parlament în 2004, când a lăudat-o pe Elena Ceauşescu în decembrie 1999 sau când l-a înjurat pe ziaristul Victor Ciutacu în 2009?
Oare dezincriminarea insultei şi calomniei a cerut-o domnul Boc de dragul libertăţii presei, ori mai curând în favoarea sa şi a altor politicieni care să poată înjura nestingheriţi ca la uşa cortului? Răspunsul pare să fie cel dat de colega de partid a domniei sale: „ciocu mic la voi (opozanţi, ziarişti, cetăţeni etc.) că noi suntem acum la putere”, traducere de baltă a dictonului latin „Quod licet Jovis, non licet bovis”.
De ce să ne ofuscăm că Gigi Becali a fost ales europarlamentar şi să ne temem că va face România de ruşine? Ar putea s-o facă de ruşine mai mult decât preşedintele şi primul ministru? Toţi trei înjură ca birjarii, însă Becali măcar nu pretinde că ar fi om cu educaţie. Aceştia sunt oamenii de frunte ai României.
V. Stănescu
