Din vremuri străvechi, oamenii au urmărit să trăiască în armonie cu ritmurile şi legile naturii, pentru a pătrunde tainele vieţii şi a înţelege voinţa divină.
Ei căutau să descifreze misterele Universului din mersul Soarelui şi al Lunii, din semnele naturii, din alternanţa anotimpurilor, din semnele cereşti, din fulger şi furtună. Credinţa nestrămutată într-o forţă supremă, dorinţa de a-şi depăşi condiţia existenţială, experienţa directă dobândită cu ajutorul eforturilor de a înţelege rostul lor pe acest Pământ, i-au condus gradat pe cei din vechime la descoperirea diferitelor legi ale naturii, la baza cărora s-a aflat încă de la începuturi taina ciclurilor cosmice şi terestre – EVOLUŢIA. Astfel, omul a observat că multitudinea fenomenelor (pe care în prezent le asociem cu procesele de REZONANŢĂ şi SINCRONICITATE) existente pe Pământ sunt în strânsă corespondenţă cu mişcările Lunii, ale Soarelui şi ale celorlalte planete din Sistemul nostru Solar.
El a descoperit că mersul Lunii este în legătură cu multe evenimente naturale, cum ar fi: fluxul şi refluxul, creşterea plantelor, vremea, menstruaţia la femei, comportamentul animalelor etc. De asemenea, s-a constatat că succesul multor activităţi (cum ar fi: semănatul, culesul, tăierea lemnelor, gătitul, spălatul, începerea tratamentelor, luarea de sânge, intervenţiile chirurgicale etc.) depinde într-o mare măsură de poziţia Lunii în raport cu Soarele, care determină FAZELE LUNII. Luna joacă un rol important în toate religiile şi tradiţiile spirituale, fiind adeseori privită, de-a lungul mileniilor, ca simbol al Mamei Divine, născătoare, dătătoare de viaţă, simbol al feminităţii, al receptivităţii, al viselor şi inconştientului, al impulsurilor noastre instinctuale. Luna, privită ca simbol al Marii Preotese, păstrătoare a tainelor vieţii şi morţii, joacă un rol special în toate iniţierile şi căutările spirituale. (A.M.)
